Xu Hướng 2/2024 # Penitenciarul Brăila – Un Simplu Sit Situri Anp # Top 5 Xem Nhiều

Bạn đang xem bài viết Penitenciarul Brăila – Un Simplu Sit Situri Anp được cập nhật mới nhất tháng 2 năm 2024 trên website Bac.edu.vn. Hy vọng những thông tin mà chúng tôi đã chia sẻ là hữu ích với bạn. Nếu nội dung hay, ý nghĩa bạn hãy chia sẻ với bạn bè của mình và luôn theo dõi, ủng hộ chúng tôi để cập nhật những thông tin mới nhất.

SCURT ISTORIC

Brăila este unul din cele mai vechi oraşe ale ţării, existenţa sa fiind consemnată în documentele vremii, din 1368. Dat fiind aşezarea geografică a oraşului ca port la Dunăre, a favorizat desfăşurarea unei intense activităţi economice. Astfel, se explică interesul manifestat de imperiul otoman care din 1540 pînă în 1829 a ţinut în administraţia sa oraşul, ca Raia turcească.

După pacea de la Adrianopole, din 1829, Raiaua Brăilei se desfiinţează, iar teritoriul ei este reintegrat Ţării Româneşti.

În secolul al XIX-lea şi în special în a doua jumătate a acestuia, Brăila a devenit un puternic centru comercial, principalul port al ţării şi unul dintre importantele oraşe muncitoreşti. Dezvoltarea oraşului este ilustrată şi de creşterea populaţiei, astfel, în anul 1835 oraşul avea 14.000 locuitori, în 1899 existau 56.330 locuitori, ca în anul 1912 să ajungă la 65.711 locuitori.

Ca o consecinţă firească a acestei desvoltări, s-a întărit burghezia, care şi-a consolidat poziţia de clasă şi în acelaşi timp s-a accentuat procesul de pauperizare a maselor populare.

Administraţia oraşului, pentru asigurarea privilegiilor burgheziei, a luat o serie de măsuri de constrângere împotriva celor ce ameninţau avutul şi interesele acestuia.

Astfel, în 1832 Vornicia mare din lăuntrul oraşului, a comunicat magistratului oraşului Brăila să înceapă lucrările de construcţie a temniţei în oraşul Brăila, necesară ca arest al poliţiei locale, datorită măririi numărului de infractori şi greutăţilor ce le întîmpina poliţia în menţinerea ordinei publice.

Magistratura oraşului Brăila, a început în 1833 lucrărie de construcţie a temniţei, de forma unui bordei, prin transformarea unei construcţii vechi, care însă nu a putat satisface nevoile de deţinere a arestaţilor, fiind nevoie ca în 1843, să se pună din nou problema de către magistratură, a construirii unei temniţe noi, pentru care Vornicia mare, trimite condiţiile(detalii de construcţie) pentru executarea lucrărilor, care sună în felul următor: „Pentru contractul care se însărcinează cu clădirea din nou a unei temniţe la oraşele din afară, după alăturatul plan,şi să îndatorează a săvârşi toate lucrările de deosebite profesii ce se arată după toată cuvenita orînduială. După plan, va avea  împrejmuirea temniţei pe dinafară o întindere de douăzeci stînjeni în lung şi de şaisprezece în lărgime. Înălţimea zidurilor din afară, osăbit de temelie despre trei părţi va fi de doi stînjeni; faţada dinainte şi din dreapta şi din stînga caraulei va fi de doi stânjeni şi două palme. Grosimea zidurilor va fi de două palme sau una şi jumătate cărămidă, celelalte ziduri de despărţire vor fi de doi stînjeni înălţime osebit de temelie şi de una cărămidă în grosime împreună cu adause de una jumătate cărămidă. Zidurile temniţei şi a încăperilor caraulilor pe dinafară, osăbit de temelie pînă la învelitoare, vor fi de un stînjen şi şase palme înălţime, grosimea lor de două palme sau una şi jumătate cărămidă. Zidurile despărţitoare de o cărămidă în grosime; înălţimea încăperilor de la pardoseală până la tavanuri va fi de un stînjen şi patru palme, pardoseala va fi cărămidă, tavanurile cu laţi dă dădesupt şi pă deasupra cu tencuială, iar podeaua de supt învelitoare va fi cu scînduri şi pă deasupra lor vor aşeza cărămizi. În fiecare încăpere cîte o sobă de zid , cu un pat de lemn şi scînduri pentru culcarea arestaţilor.

Grinzile de deasupra încăperilor se vor aşeza în depărtare de două şi jumătate palme una de alta, iar căpriorii de şase palme unul de altul; înălţimea învelitoarei va fi după plan, laţii se vor bate în depărtare de o palmă unul de altul, înălţimea învelitoarei va fi după plan, laţii se vor bate în depărtare de o palmă unul de altul.

Rîndurile olanelor se vor aşeza după care trebuinţă; toate uşile de la odăi sau guri şi despărţirile curţii se vor face de scînduri de brad, căptuşite, adică două scînduri puse una pe alta, fiecare uşă va fi în lăţime de patru palme şi în înălţime de opt şi jumătate palme în lumină, uşile plimbătorilor vor fi scînduri simple, de cinci şi jumătate palme în lărgime şi opt palme în înălţime în lumină.

Uşa cea mare de intrare a faţadei de căpetenie la caraulă se va face de două canaturi de lemn de stejarişi cu parmaclicul de şase palme în lărgime şi unsprezece palme înălţime” (dosar 7/81832 fila 1 Arhivele statului ; – 1844 dos.7/1832 Arhivele statului fila 220)

În anul 1845 temniţa a fost gata, iar în 1847 şi 1849 s-au construit gherete pentru paznicii temniţei, s-au reparat sobele, iar în 1850 Magistratura oraşului Brăila a luat măsuri pentru reparaţia capitală a temniţei, reparaţie ce sa executat în anii 1851-1852 (dosar7/8 / 1832 pagina 283 şi 349 din Arhivele statului).

La 24 august 1853 Vornicia temniţelor a arătat că temniţa din Brăila are o capacitate de pînă la patruzeci arestaţi şi că împrejmuirea temniţei este din scîndură, ceea ce nu constituie o pază sigură, recomandînd să se construiască o împrejmuire de zid sau din piatră, lucrare ce s-a executat în următorii trei ani. ( dosar 7/8 /1832 pag.428)

După revoluţia din 1848, care a avut un ecou larg în oraşul Brăila, organizîndu-se demonstraţii şi întruniri, precum şi alte mişcări sociale ulterioare, au determinat administraţia oraşului Brăila să mărească capacitatea temniţei de două ori, folosită iniţial ca arest al poliţiei locale, iar apoi ca arest preventiv judeţea, pentru ca în 1905 să fie refăcută şi declarată penitenciar de către guvernul burghezo – moşieresc din acel timp.

Pentru educarea arestaţilor, în 1885, în cadrul penitenciarului s-a amenajat o cameră de rugăciuni, pe pereţii căreia au fost executate picturi murale, ale căror urme au fost identificate sub zugrăveala pereţilor.

Refacerea temniţei în 1905 prin aducerea de noi îmbunătăţiri care este revizuită în întregime şi declarată penitenciar, fiind folosită drept arest al poliţiei şi arest preventiv judeţean atunci a fost construit un etaj la pavilionul administrativ, care servea drept  locuinţă pentru directorul închisorii şi familia acestuia.

Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a avariat Penitenciarul Brăila, în special clădirea administrativă, unde s-a dărîmat etajul, iar după refacerea clădirii administrative, nu i s-a mai adăugat etajul.

În anii 1956 – 1958, cu ocazia reparaţiei capitale executate de către Regiunea M.A.I. Galaţi, s-a făcut instalaţia de apă şi canalizare în toate camerele de deţinere, construindu-se W.C.-uri în fiecare cameră. De asemenea cu această ocazie , au fost pavate cu beton curţile interioare.

Pînă în 1962, Penitenciarul Brăila era de categoria a III a, iar din aprilie 1962 a devenit penitenciar de categoria I-a, având în subordine secţiile Chiscani şi Tichileşti.

Pînă la 23 august 1944, în Penitenciarul Brăila au fost încarceraţi infractori de drept comun, ca tîlhari de drumul mare, hoţi etc.; regimul burghezo- moşieresc crezînd că în felul acesta îi va reeduca, însă s-a dovedit contrariul, deoarece deţinuţii foloseau perioada deţinerii pentru învăţarea de noi metode de jaf, tîlhărie, furturi, excrocherii, iar după ce erau puşi în libertate, comiteau din nou infracţiuni.

O dată cu apariţia proletariatului şi începerea mişcării muncitoreşti,  a răscoalelor ţărăneşti, burghezia a folosit penitenciarul  ca instrument de reprimare, încarcerând în el o serie de fruntaşi ai mişcării muncitoreşti şi ai răscoalelor ţărăneşti.

După 23 august 1944, datorită transformărilor care au avut loc în toate domeniile vieţii politice economice şi sociale, statul nostru democrat popular, a transformat penitenciarele în centre de reeducare a deţinuţilor, printre care Penitenciarul   Brăila, executînd în el pedeapsa, elemente care se dedau la acte duşmănoase împotriva statului democrat popular ca: acte de sabotaj, tîlhărie, huliganism şi jefuirea avutului obştesc. Temporar erau încarcerate şi elemente contra revoluţionare, care după o perioadă de cîteva zile sau săptămîni, erau transferate în unităţi speciale pentru executarea pedepsei.

În anul 1977, Penitenciarul Brăila este desfiinţat, ca mai apoi în anul 1983 să fie reînfiinţat, prin  art.11 al Decretului Consilului de Stat nr.130/22 aprilie 1983.

În perioada 1977 – 1983 Penitenciarul Brăila a funcţionat  ca secţie a Penitenciarului Galaţi.

La comanda unităţii …Directori şi comandanţi după 23 august 1944

Director Tătaru Ion

Director Niculescu Ştefan

Director Bebenea Ion

Director Macri Vasile

Director Anghel Pavel

Director Popa Ion

Sublocotenent Dumitrescu Alexandru

Sublocotenent Bejan Iulian                                  1952 – 1953

Sublocotenent Tudor Dumitru                             1953

Locotenent Pasca Ion                                         1953 

Locotenent Platon Nicolae                                  1953 – 1954

Locotenent Sava Evlampie                                  1954 –  1956

Căpitan Mazilu Gheorghe                                    1956 – 1958

Locotenent major Vrabie Victor                          1958 – 1959

Locotenent major Martalogu Marin                    1959 – 1962

Locotenent colonel Anton Gheorghe                 1962 – 1974

Locotenent colonel Martalogu Marin                  1975 –  1977

Locotenent colonel Cocianu Mircea                    1983 –  1987

Colonel Năstasă Ioan                                         1987 –  1995

Colonel Avramides Mihai                                    1996 –  1998

Director Magistrat Chiru Marius                         1998

Director Magistrat Ionescu Mircea                     1999 – 2001

Director Magistrat Cucu Gheorghe                     2001 – 2007

Director Magistrat Gîlcă Ionel                                  2007 – 2009

Comisar de penitenciare Ţugui Valeriu                    2009 – 2011

Comisar şef de penitenciare Dobrică Marian           2011 – 2012

Comisar sef de penitenciare Ionescu Dumitru        2012 – 2014

Comisar sef de penitenciare Dinulescu Mihăiţă      2014 – 2024

Comisar sef de penitenciare Ciachir Marius            2024 – 2024

Comisar sef de penitenciare Oprea Marius Eugen  2024

Comisar de penitenciare Daniel BARBU 2024 – 2024

Comisar de penitenciare Gelu Cristian BURSUC 2024 – 2024

Comisar sef de penitenciare Horia HULUBA 2024 – in prezent

…AŞA CUM ESTE ÎN PREZENT PENITENCIARUL BRĂILA

       Prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, penitenciarele se clasifică în funcţie de regimurile de executare a pedepselor, numărul şi categoria persoanelor private de libertate, precum şi numărul şi gradul instanţelor judecătoreşti deservite; astfel, începând cu data de  01 decembrie 2008 în Penitenciarul Brăila sunt custodiate persoane condamnate repartizate să execute pedeapsa privativă de libertate în regim deschis şi semideschis .

     Comanda penitenciarului este asigurată de către un director şi 3 directori adjuncţi (director adjunct siguranţa deţinerii şi regim penitenciar, director adjunct economico – administrativ ,şi director adjunct educaţie şi asistenţă psihosocială).

Sectorul de deţinere al penitenciarului este organizat pe 5 secţii de deţinere interioară (3 secţii de deţinere în care sunt cazate persoane private de libertate care execută pedepasa privativă de libertate în regim semideschis şi 2 secţii de deţinere în care sunt cazate persoane private de liberate care executa pedeapsa în regim deschis). Iar cele 2 gospodări agro – zootehnice ce aparţin Penitenciarului Brăila şi care asigură o parte importantă din alimentele necesare hrănirii persoanelor custodiate sunt deservite de către persoane private de libertate  clasificate în regim deschis.

Video Un Restaurant Din Galați A Ars Complet

Incendiu devastator aseară în Galaţi. Un restaurant a ars din temelii, iar zeci de persoane au fost evacuate dintr-un bloc de garsoniere aflat in spatele localului. O tânăra de 19 ani a ajuns la spital intoxicată cu fum. Pompierii s-au luptat cu flăcările până spre dimineaţă.

Un restaurant din Galați a ars complet

EMBED VIDEO

LINK CU VIDEO

Embed:

Link:

Incendiul a fost observat de un gălăţean la o jumătate de oră după miezul nopţii.

Restaurantul, aflat pe un bulevard central din oraș, este pe structură de lemn aşa că flăcările s-au extins cu uşurinţă.

În spatele localului se află un bloc de garsoniere. Aproape 40 de oameni au fost evacuați de pompieri.

Dupa două ore, pompierii au reușit să localizeze incendiul.

În această dimineață, pompierii vor evalua pagubele și vor încerca să afle cauza incendiului. Proprietarul restaurantului bănuiește că e posibil ca un frigider vechi să fi luat foc.

ŞTIRILE ZILEI

Tudorel Stoica Este Un Fotbalist De Legendă

Tudorel Stoica

A intrat în istoria fotbalui românesc ca marele absent din finala Cupei Campionilor Europeni (CCE), cea de la Sevilla, din 1986. Era căpitanul echipei care atunci câştiga marele trofeu, Steaua. A fost încununarea unei careiere care începuse la Galaţi. La 17 ani, intra pe teren printre seniorii de la Politehnica (div. B), pentru ca, în sezonul următor, din 1972, să treacă la CSU.

Două sezoane şi-a făcut aici ucenicia, jucând 52 de meciuri. În 1974, la mai puţin de 20 de ani, a trecut La FCM Galaţi, în prima divizie. Potenţialul său uriaş a fost remarcat imediat şi nu a apucat să joace decât patru meciuri la FCM, deoarece a fost luat de Steaua. Debuta în Ghencea în 1975, cu 16 partide şi două goluri, în primul sezon. Era începutul drumului spre marele succes de la Sevilla.

Spre finalul carierei, regimul comunist s-a înduplecat şi l-a lăsat să plece în străinătate. A jucat un sezon (1989-1990) în Franţa, la Lens, pentru ca sezonul următor să se întoarcă la Steaua, pentru un singur meci, cel al retragerii. Nu regretă că nu a fost lăsat să joace în străinătate până la 35 de ani.

„N-am de ce să regret. Eu sunt mulţumit că am putut să plec şi atunci. Mai bine mai târziu, decât niciodată. Dacă n-aş fi plecat , probabil că şi viaţa mea ar fi fost un chin din punct de vedere financiar. Alţi colegi de-ai mei au o situaţie financiară destul de precară. Faptul că ai câştigat Cupa Campionilor Europeni nu ţine de foame”, a spus Tudorel Stoica.

Nu acceptă să se spună despre Steaua anilor ’80 că a avut noroc când a câştigat CCE. “Nimic mai fals! Nu numai că am câştigat Cupa Campionilor, dar am şi fost printre echipele care au dominat Europa timp de aproape patru ani. E adevărat că am câştigat finala la penalty-uri, dar am făcut-o în Spania! Am câştigat şi Supercupa Europei, am jucat o altă finală de Cupa Campionilor, cu AC Milan, plus o altă semifinală”, replică Stoica.

Despre mult comentata finală cu AC Milan din 1989, pierdută cu 0-4, căpitanul acelei echipe spune că s-au făcut multe greşeli în pregătirea acelui meci. “Înaintea acelei finale s-a făcut o mare greşeală. Echipa naţională a jucat miercuri contra Bulgariei, cu o săptămână înaintea finalei de la Barcelona. Joi ne-am întâlnit cu toţii, iar după antrenament i-am întrebat pe băieţi: “Ce ziceţi, intrăm de sâmbătă în cantonament? Haideţi să votăm”. Eram eu căpitanul echipei, dar Gică Hagi şi ceilalţi internaţionali votaseră invers, aşa că a trebuit să ne supunem majorităţii. N-am urmat programul normal şi cred eu că asta a fost cea mai mare greşeală”, a mărturisit Tudorel Stoica .

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Vă mai leagă ceva de Galaţi, în afară de amintiri?

Desigur, în Galaţi am rudele şi mulţi prieteni. Vin cât pot de des în Galaţi, măcar o dată la trei luni.

Vă place actuala trupă de la Oţelul?

Am urmărit mereu cu atenţie sporită meciurile echipelor din Galaţi. S-a reuşit din nou să se facă o trupă puternică, cu mulţi jucători tineri. Sunt două avantaje pe care le are Oţelul. Aici nu este presiunea uriaşă a rezultatelor imediate, astfel se poate avea mai multă răbdare cu puştii, ca să nu se inhibe. Celălat avantaj este că, odată cu promovarea acestora, se formează o echipă cu mulţi gălăţeni. Personal, l-am remarcat în mod deosebit pe Sârghi.

CE ÎI PLACE

Foarte puţine echipe europene de astăzi pot să joace ceea ce jucam noi în urmă cu două decenii. De aceea îmi place să văd meciurile Barcelonei. Este cam singura echipă care se apropie de stilul nostru din anii ’80, de fotbalul jucat pentru spectacol. iar băieţii lui Gurdiola fac spectacol adevărat.

CE NU-I PLACE

Moda de a aduce străini e păguboasă. Este foarte greu pentru un străin să se adapteze la condiţiile de climă şi de viaţă din România, ca să nu mai vorbim de fotbalul de la noi. Cred că încă avem jucători foarte valoroşi la noi în ţară. Să fim serioşi, în România n-or să vină niciodată fotbalişti de top. Majoritatea stranierilor de la noi sunt modeşti rău !

PROFILNăscut: 7 septembrie 1954, BrăilaStudii: Academia MilitarăFamilie: căsătorit, doi copii

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Un Ghid Practic Pentru Aspirantul La Doctorat In Statele Unite

Un ghid practic pentru aspirantul la doctorat in Statele Unite — editia a doua —

Compilat de Mihai Budiu din surse variate

august 1997 Cu modificari ulterioare in 1998–2001

Acest text este accesibil pe Internet de la http://www.cs.cmu.edu/~mihaib/ghid.

(c) 2001 Mihai Budiu.

Acest text este disponibil sub o licenta

Creative Commons Attribution-NonCommercial 2.5 License.

Asta inseamna ca puteti folosi textul pentru motive non-comerciale oricind fara a-mi cere permisiunea, daca ma citati in mod corespunzator. Daca vreti sa folositi textul in mod comercial, va trebui sa-mi cereti permisiunea in prealabil.

Autorul poate fi contactat prin e-mail  la .

   Vreau sau nu la doctorat?

Principala mea audienta (cel putin la ea ma gindesc acum) este constituita din studentii care, ca si mine, au terminat studiile (facultatea) in tara, au obtinut diploma si vor sa plece pentru studii doctorale in Statele Unite.

Presupunind ca l-am scris bine, documentul se poate insa dovedi util si celor care vor sa faca studiile de baza in Statele Unite; putine sectiuni sunt specifice numai doctorandului.

In fine, daca muzele s-au indurat de mine, poate ca parti din acest document vor trezi interesul oricarui ins care vrea sa stie cum merge invatamintul in alta parte decit la noi, si anume intr-un loc unde merge foarte bine.

Daca nu, nu.

Am incercat sa string in acest text experienta celor care au plecat la studii in Statele Unite ale Americii, in speranta ca voi fi de folos celor care vor sa faca acest pas si nu stiu de unde sa apuce. Recunosc ca, atunci cind am inceput eu insumi procedurile, nu stiam prea bine nu numai cum sa procedez, ci nici macar ceea ce ma asteapta “dincolo” si daca merita deplasarea. Vreau deci sa umplu partial acest gol de informatie.

Pentru ca prea multa informatie este de asemenea citeodata daunatoare, voi incerca sa pun in acest document numai lucrurile care nu sunt mai mult sau mai putin evidente. Acest document se bazeaza deci pe surprizele mele si ale prietenilor mei, si incearca sa ofere raspunsurile pe care le-am gasit numai cu un oarecare efort. Informatia care este la-ndemina oricui se osteneste un pic va lipsi din acest document.

Termenii specializati din limba engleza nu se vor bucura intotdeauna de traducere; n-ar folosi la mare lucru, dealtfel. Termenii englezesti vor fi pusi intre ghilimele sau in paranteze; documentul va fi plin de barbarisme. Cuvintele prezente in index  sunt marcate cu litere grase (bold) in text.

Prezentarea actiunilor necesare este facuta in ordine cronologica, dar anumite faze din procesul stramutarii se pot inversa.

Pe alocuri spun doar “America”: a se citi “Statele Unite” peste tot.

Am incercat cu onestitate ca in acest document sa pun numai informatii exacte. Circumstantele insa pot varia pentru fiecare persoana in parte si anumite lucruri se pot dovedi false pentru unele conjuncturi. Imi declin orice responsabilitate pentru orice fel de daune sau neplaceri care rezulta din folosirea acestui document si nu promit ca vreuna din partile sale este perfect corecta. Pentru ca nu sunt un profesionist in domeniu, de asemenea nu promit ca sursele de informatie pe care le indic sunt exhaustive si corecte; de pilda multa investigatie ar fi necesara pentru a gasi toate adresele utile, etc. Nu am facut aceste investigatii decit in masura in care am avut nevoie. Sunt deschis pentru orice sugestii de imbunatatire a structurii acestui document. Cei care beneficiaza de acest document si observa erori, omisiuni si anacronisme sunt rugati sa mi le aduca la cunostinta.

Eu am plecat la doctorat in vara anului 1996; lucrurile se pot schimba si anumite proceduri se pot simplifica. Sa speram.

Parti din acest document au fost scrise de Raluca Budiu. Tiberiu Chelcea a facut observatii foarte utile care au necesitat corecturi in textul meu. Marius Minea a fost o inepuizabila sursa de detalii. Ionut Buricea mi-a indicat niste lipsuri importante. Andrei Caraman (xax) a facut unele observatii stilistice. Stefan Bruda mi-a atras atentia asupra unor omisiuni. Multe informatii despre structura curenta (1998) a testelor standardizate le am de la Dan Bohus. Dana Hulubei mi-a trimis date despre asigurarea medicala ieftina. Corneliu Colesniuc m-a informat despre noile preturi ale vizelor americane. Dragos Hau mi-a trimis mai multe detalii de actualitate despre testele standardizate, dar nu numai. Ioana Andriesei mi-a atras atentia asupra prezentei ghidului Peterson pe Internet. Informatiile despre plata vizei la Banca Transilvania le am de la Cristian Cazimirovici. Vasile Turcu a contribuit cu sugestii pentru obtinerea vizei F1. Le multumesc tuturor.

Informatia este adunata de te miri unde; din cauza asta nici nu am o “bibliografie”; sper ca nu am incalcat vreun copyright sau comis vreo ilegalitate.

Alte surse de informatie

Un document asemanator, de care am cunostinta, a fost scris de Bogdan Cocosel, acum doctorand la universitatea Santa Barbara din California. Documentul este accesibil din pagina lui de web ( ).

Un alt ghid despre care am aflat de curind este scris de Octavian Jurma; poate fi accesat la http://www.fp-ip.com/ref/jurma.html.

Un ghid specializat pentru fizicieni este la adresa http://pupgg.princeton.edu/~melikidze/guide.htmlx.

Paginile oficiale ale departamentului (ministerului) educatiei din Statele Unite sunt la http://www.ed.gov. O vedere sintetica a sistemului este la http://www.ed.gov/NLE/USNEI/HP3C.html.

Se estimeaza ca 45% din tinerii american fac studii intr-o universitate, colegiu sau scoala profesionala (studii superioare), iar nu mai putin de 4% fac studii aprofundate (master sau doctorat).

Voi face o prezentare sumara si partiala a sistemului de studii  american, asa cum il vad eu dinauntru. Trebuie dintru inceput sa atrag atentia ca ceea ce se numeste “autonomie universitara ” se vede aici foarte limpede: fiecare universitate, fiecare facultate (“departament”, department , este numele englezesc) in cadrul universitatii, fiecare profesor  are o putere foarte mare de decizie si poate sa-si organizeze ograda cu totul altfel decit vecinii.

Exista peste 3000 de universitati , de la foarte foarte bune la foarte proaste (probabil). Deci, orice generalitate spun aici ar putea fi contrazisa de un exemplu bine ales. Cele bune functioneaza absolut admirabil; sistemul de invatamint universitar american este reputat a fi cel mai bun din lume. Reputatia aceasta pare meritata, atunci cind il vezi de la fata locului.

In Statele Unite exista doua categorii de universitati: de stat si particulare  . Principala diferenta dintre ele este modul in care studentii isi platesc studiile si modul in care universitatea se finanteaza. Studiile costa  la fiecare dintre ele; la o universitate de stat sa zicem cam 8500$ pe an de student (in 1998 costul mediu al studiilor de 4 ani era de 34000$), la una particulara de virf peste 24000$ pe an (poate chiar 30000$), costul mediu al studiilor fiind in 1998 de 88000$ pentru patru ani.

Pentru cei mai multi studenti plata studiilor, chiar la o universitate de stat, este un efort financiar considerabil. Majoritatea studentilor muncesc pentru a obtine acesti bani (46% din studentii “full-time” muncesc in timpul facultatii), sau se imprumuta  de la banca cu dobinzi mici (mai mult de 50% din studentii care absolva sunt datornici din cauza platii studiilor; datoria medie a unui student in 1995 era de 11950$).

Asta inseamna ca acesti oameni pun foarte multa valoare pe cunostintele pe care le capata in scoala, fiind de acord sa plateasca ani intregi datorii pentru a le capata. Aceasta atitudine mentala fata de valoarea cunostintelor mi se pare o diferenta foarte mare intre perceptia studentului american si a celui din Romania, si, cred eu, merita o reflectie mai atenta. Studentul american este apriori mult mai motivat .

In general, budgetele universitatilor de stat sunt mai mici; la aceste universitati statul acopera mult din costul invatamintului pentru studentii din acelasi stat cu universitatea (bani obtinuti din taxele fiscale  platite). Din cauza asta, este un pic mai greu de obtinut o bursa  la o universitate de stat; astfel de universitati vor prefera intotdeauna studenti localnici, pentru care primesc bani de la stat.

Cele mai faimoase universitati sunt in majoritate particulare, dar exista exceptii notabile, cum ar fi grupul de universitati care formeaza “University of California ”, printre care Berkeley , UC Los Angeles , UC Irvine  sau Universitatea din Virginia , etc.

Dintre numele “private” foarte importante: un grup de opt universitati foarte vechi din nord-estul Statelor Unite (in jur de 1850) care formeaza ceea ce se cheama “Ivy League ” (ivy = iedera): Harvard , Princeton , Cornell , Brown , Columbia , Dartmouth College , Yale , UPenn . Pe linga acestea mai trebuie citate Massachusetts Institute of Technology (MIT ), lider ca universitate tehnica, si Stanford , in California. (Aceste liste sunt foarte incomplete; exista alte multe universitati renumite.)

Private sau particulare, o parte foarte importanta din budgetul  de cercetare  (nu cel de operare a universitatii) vine din surse “externe”: contracte de cercetare  cu armata (agentia DARPA  — Defense Advanced Research Projects Agency), cu agentia guvernamentala NSF  (National Science Foundation), care este echivalentul ministerului cercetarii din Romania, sau cu firme producatoare din industrie , interesate de rezultate.

Universitatile americane sunt organizate in general in campusuri , care sunt colectii de sali de cursuri, laboratoare, camine studentesti, magazine, muzee, etc. O universitate mare poate avea mai multe campusuri, care pot fi aflate la distante considerabile. Uneori universitatea este in centrul unei metropole, alteori este ca un orasel izolat de orice asezare urbana.

Scopul unei universitati este (cel putin) dublu: transmiterea cunostintelor catre generatiile tinere (sau mai putin tinere: daca platesti poti fi student la orice virsta) si cercetarea . Intr-adevar, unele dintre cele mai avansate descoperiri ale secolului se fac in universitati, si foarte multe in cele americane. O universitate de virf poate avea mai mult de 10 premii Nobel  printre cadrele profesorale si cercetatori.

Pentru universitati se foloseste atit numele de “university ” cit si cel de “college ”; nu exista o distinctie foarte precisa intre aceste notiuni, desi in general colegiul ofera numai studii “undergraduate”, si nu si studii doctorale.

Tipurile de studii din sistemul american sunt descrise in tabela1:

Tabela: Studiile universitare in SUA.

Studii Durata Diploma  Descriere

undergraduate  4 ani bachelor  studii generale cu o vaga specializare

graduate  2 ani master  studii de specializare; preg. pt industrie; cercetare

graduate 4-10 ani doctor of philosophy ( Ph.D. ) specializare, cercetare

postdoc  2-3 ani — ultra specializare; cercetare

Anul scolar  incepe de obicei in august (in septembrie in zonele mai calde: California ) si se termina in mai (iunie). Foarte multe universitati ofera cursuri de vara , care sunt ceva mai intensive decit cele normale.

Un sumar excelent puteti gasi la http://www.ed.gov/NLE/USNEI/HP3C4.html.

Durata studiilor nu este fixata; daca esti foarte bun poti termina intr-un semestru (teoretic; practic 3 ani este o performanta remarcabila, datorita volumului mare de munca), daca esti lenes (si platesti) poti sta mai mult.

Studentul “undergraduate” trebuie sa-si formeze cultura generala si sa se specializeze un pic. Pentru asta el va alege un domeniu “major ” de studii, si poate un domeniu “minor ”. Domeniul major implica luarea unui numar de cursuri (de ordinul a 8-14) care sunt focalizate in directia respectiva. De exemplu, daca faci un “major” in calculatoare va trebui sa iei cam 8 cursuri  in calculatoare (vreo 5 fixate si restul la alegere ), vreo 4 de matematica  si ceva (1-2) fizica  sau ceva inrudit.

O universitate respectabila va roti profesorii la cursurile obligatorii  in fiecare an, pentru ca studentul sa poate alege unul care ii place. Cursurile introductive sunt facute, in general, de fiecare data de alt profesor.

Studentul este de asemenea obligat sa ia citeva cursuri in domeniul minor, si obligatoriu cursuri in afara domeniilor major si minor. Din cauza asta, studentul mediu american are o expunere mai larga in facultate, studiind mult mai multe domenii (comparind cu sistemul romanesc).

Studentii harnici pot lua doua (double major ) sau chiar trei domenii majore; atunci vor avea mai multe diplome  la sfirsit.

Pentru ca majoritatea cursurilor, mai ales in anii “mari”, sunt elective  si pentru ca momentul cind iei cursurile este la latitudinea ta, notiunea de “grupa ” ca in sistemul romanesc nu exista. Poate fi aproximata cu cea de “class ” care poate insemna fie o generatie (“the class of 2001”) fie grupul de persoane care ia un acelasi curs (“the English class”).

Incarcatura cursurilor se masoara in “credite ”; acestea trebuie sa reflecte numarul de ore consacrate pe saptamina studiului. Valoarea unui credit in ore depinde de universitate. In general universitatea cere de la un student cel putin 40 de ore de lucru pe saptamina. Orele de curs sunt poate jumatate din acestea; munca de laborator  si temele  de casa ocupa restul.

Studentii ambitiosi muncesc foarte mult si au rezultate remarcabile; foarte multi dintre ei colaboreaza in anii “mari” cu profesori in cercetare  si publica articole  la conferinte  importante. 40 de ore este minimum; eu am vazut bibliotecile pline de studenti, la orice ora din zi si din noapte, iar laboratoarele sunt foarte populate.

La cursuri se dau saptaminal teme  de casa, care valoreaza cel putin o treime din nota  finala. Exista, de obicei, doua sau trei sesiuni  de examene  pe semestru/trimestru, de cam doua saptamini. Examenele sunt in general mai usoare ca temele si se poate intimpla sa dai doua examene in aceeasi zi; daca faci toate temele, aproape ca nu mai trebuie sa inveti in sesiune. Datorita expunerii constante la informatie si participarii active, cunostintele se “lipesc” destul de bine inca din timpul anului.

Exista forme foarte variate de examinare: proiecte , examene de facut acasa (take-home  exams), rapoarte, “surveys ”, eseuri , etc., depinzind de domeniul de studiu si conceptia profesorului. Aproape orice curs are un “textbook ” declarat: cartea dupa care se studiaza, dar nu neaparat la cuvint. Universitatea comanda cartile din timp si studentii le pot cumpara (la preturi extrem de piparate) de la magazinul universitatii (campus store ). O carte tehnica este de ordinul a 50-80$, de oriunde ai cumpara-o.

Integritatea academica  este extrem de importanta; nu copiaza  practic nimeni; sanctiunile sunt extrem de severe, putind culmina cu exmatricularea .

Intregul sistem are grija de fiecare individ in parte: la unele universitati notele sunt comunicate confidential fiecaruia in parte, pentru a nu pune pe nimeni intr-o pozitie delicata (sa se rida de tine ca ai picat , de pilda), intrebarile profesorului sunt adresate clasei si nu unui individ anume, care ar putea sa nu stie. Orice aparenta discriminare  legata de rasa, sex, inabilitati se poate termina foarte rau pentru cel care o face; se cunosc cazuri de profesori plini care au fost dati afara pentru ca au vorbit nerespectuos despre “negri” (termenul corect este African-American ).

Notele  finale ale cursului sunt date in litere si au si echivalente numerice; acestea pot varia, dar tablelul 2 prezinta o conversie orientativa:

Tabela: Notele  in sistemul american

Nota Valoare Sistem romanesc

A+ 4.3 10+ (nu exista)

A 4.0 10

A- 3.67 9.5

B+ 3.33 9

B 3.0 8.5

B- 2.67 8

C+ 2.33 7.5

C 2.0 7

C- 1.67 6.5

D+ 1.33 6

D 1.0 5

F 0 0-4

audit  curs audiat fara nota

withdrawn  retras de la curs

incomplete  indatoriri neindeplinite

pass  trecut

fail  picat 

Cursurile  sunt interactive si extrem de putin formale (in sensul respectarii unui tipic traditional) in infatisare. In mod frecvent, cam o sesime din studenti dorm (chiar daca asta ii costa 20000$ pe an!), ies si intra din clasa relativ liber (cu respect pentru profesor), maninca si mai ales beau1. Altfel, sunt foarte linistiti. Pun adesea intrebari, iar profesorul (fie el si un premiu Nobel ) raspunde cu rabdare, chiar celor care par stupide, fara sa se supere si fara sa arate ca il considera pe student un prost. Studentii iau notite ocazional, pentru ca exista materiale de curs din abundenta. Profesorul se foloseste cu larghete de materiale “audio-vizuale” ajutatoare, dar creta ramine un utilaj fundamental.

Sistemul este intr-adevar foarte bun. Asta se vede din rata de specialisti pe care-i produce. Masura calitatii poate fi dovedita de observatia urmatoare: orice om relativ inteligent, care munceste din greu, ajunge la niste rezultate absolut remarcabile in acest sistem. Sau, altfel spus, nu trebuie sa fii un geniu  ca sa produci rezultate interesante in cercetare . Studii psihologice au demonstrat ca, de la 120 in sus, valoarea IQ -ului nu mai are prea mare relevanta pentru a anticipa rezultatele stiintifice obtinute de un individ, si ca o munca sustinuta si sistematica valoreaza mai mult decit citeva puncte pe aceasta scala. Iar mediul din universitatile americane functioneaza perfect in acest sens. Acest fenomen este si o consecinta a vastitatii domeniilor din ziua de azi si a profunzimii extraordinare la care ajung cunostintele. Cunostintele fiecaruia sunt pretioase, si oricine poate avea un aport cit de mic in domeniu, daca se sprijina pe baze solide.

Pentru un sumar oficial, vedeti http://www.ed.gov/NLE/USNEI/HP3C5.html.

Dupa terminarea studiilor universitare, un student normal are citeva cunostinte de baza dintr-un domeniu (in care a “majorat”). Daca vrea sa se specializeze si sa faca cercetare se duce la “graduate school ”. Cei mai multi, insa, isi continua cariera, angajindu-se la o companie.

Exista doua categorii majore de studii “graduate”: Master  si Doctorat  (Philosophy Doctor : Ph.D. ). Fiecare domeniu de studiu confera anumite grade lui: MBA =Master of Business Administration, MA =Master of Arts, DD =Doctor of Divinity, MD =Medical Doctor, etc.

Unele departamente nu vor acorda doctoratul (Ph.D.) unui candidat fara un Master, altele considera aceste doua grade ca fiind complet disjuncte si le pot oferi separat.

Studiile de master in general sunt mai schematice si se incheie cu un proiect mai mare, care constituie teza de master  a studentului; nu le voi consacra prea mult spatiu aici. Scopul principal al unui master, cel putin intr-un domeniu “tehnic”, este de a pregati studentul sa faca fata in mod practic unor probleme complicate, “reale” (adica nu simple exercitii).

Doctorandul are in fata doua sarcini:

Sa invete aprofundat cel putin intr-un subdomeniu al domeniului in care isi face doctoratul, in asa fel incit sa ajunga la granita cunoasterii in acea directie;

Dupa aceea sa cerceteze  si sa impinga granita aceasta inainte, prin cercetare individuala creatoare; trebuie apoi sa produca un document, care descrie rezultatele lui originale si care se numeste teza de doctorat .

In genere, aceste doua sarcini sunt separate temporal: intr-o prima faza a doctoratului, studentul isi petrece o parte importanta din timp luind cursuri  si dind examene  (in jur de 2 ani), iar in a doua, se concentreaza asupra gasirii unui subiect de teza de doctorat si apoi asupra tratarii subiectului.

(din corpul profesoral), secondat uneori de un comitet de teza . In terminologia romaneasca, termenul “indrumator ”, dar eu il voi folosi adesea in forma englezeasca in acest text. “Advisor”-ul este un expert in domeniu, care trebuie sa puna studentul pe o pista fertila in descoperiri, sa supravegheze evolutia lui, sa-l indrume in cursuri, lecturi si, foarte important, sa sustina financiar studentul de-a lungul doctoratului.

Intr-adevar, contractele de cercetare cu sponsorii  sunt incheiate de fiecare profesor in parte. Asta face ca, in acelasi departament, sa fie profesori care poseda budgete de milioane, alaturi de profesori cu budgete minuscule. Fiecare gestioneaza pentru sine. Pentru un student, aceasta poate avea repercusiuni importante: ce fel de echipamente foloseste, ce laboratoare are la dispozitie, cit poate calatori la conferinte , in ce fel este platit (ex.: munceste ca asistent didactic (Teaching Assistant , TA ) pina in ultima zi sau este platit pentru cercetare), poate chiar meschinarii de genul “cit poate trage la xerox”.

determina intreaga evolutie a doctoratului unui student.

Dupa cum vom vedea insa, un profesor  poate avea un cuvint hotaritor in privinta admiterii  unui student: daca profesorul este gata sa suporte financiar studentul, atunci deciziile restului comitetului de admitere  sunt mai putin importante (desigur, si asta poate varia de la universitate la universitate). Cunosc studenti care au fost admisi chiar fara a da testele standardizate , pentru ca un profesor a dorit acest lucru. Asta inseamna si ca soarta unui student poate fi pecetluita de la bun inceput: daca un anumit profesor te-a “adus”, atunci va trebui sa lucrezi pentru el. Aceasta este o problema reala la universitatile mai putin bogate (si deci mai putin faimoase, pentru ca faima atrage si se masoara in bani ).

incit daca un profesor se muta la alta facultate fie isi va lua vor trebui sa-si caute un alt indrumator si un alt proiect, “pierzind” tot ce facusera pina atunci. Acest fapt se datoreste partial si faptului ca, in general, fiecare profesor lucreaza la un proiect distinct de al colegilor lui, ale carui (multe) detalii numai el le cunoaste.

   Profesori

Se cuvin spuse doua cuvinte despre gradele profesorale, pentru ca si acest lucru poate avea importanta pentru student. Exista trei trepte ierarhice pentru un profesor:

Assistant professor  acesta nu este un asistent (ca in sistemul romanesc), ci un profesor pe prima treapta ierarhica, a carei durata variaza intre 5 si 9 ani. Un astfel de profesor este angajat cu contract  si trebuie sa dovedeasca importante calitati pentru a-i fi reinnoit contractul si pentru a avansa in ierarhie. Daca nu, probabil va trebui la sfirsitul perioadei sa-si caute alta universitate;

Associate professor  este un grad intermediar, ale carui atribute sunt variabile in functie de universitate.

Un profesor “associate” este la un moment dat analizat de un comitet pentru a se decide daca primeste sau nu “tenure ”. Decizia de “tenure” este foarte importanta si echivaleaza practic cu un contract pe viata pentru acel profesor. Este recunoasterea valorii profesorului, manifestata mai ales prin cercetarea stiintifica si, abia secundar, prin calitatile didactice. Un astfel de profesor nu-si mai poate pierde postul decit pentru grave incalcari ale regulamentelor.

Full professor  acesta este un profesor plin, ultimul grad in evolutia academica. Se poate ca la unele universitati “tenured” si “full” sa fie sinonime, dar in general “full” implica “tenured”.

Dupa cum am spus, profesorul are un grad foarte mare de autonomie: continutul cursurilor, proiectele la care lucreaza, sursele de sponsorizare, studentii pe care-i sfatuieste, toate acestea depind de el insusi; nu exista o instanta care sa-i comande in aceste privinte. Numarul de cursuri  pe care trebuie sa le tina nu depaseste de obicei 4 pe an2, fiind de cel mult 2 la o universitate care pune accentul pe cercetare. Majoritatea eforturilor sale sunt indreptate spre cercetare. Activitatea didactica este considerata citeodata o pacoste. Regula supravietuirii se enunta simplu: “publish or perish” .

Am incercat sa va dau o oarecare idee despre ce inseamna doctoratul. Analizati-va cu atentie si intrebati-va daca vreti cu adevarat sa faceti studii doctorale; nu oricine gaseste asta placut. Am prieteni care, odata ajunsi aici, au realizat ca, de fapt, nu vroiau neaparat alti cinci ani de scoala. Cind veti lua decizia, aruncati in balanta si urmatoarele fapte:

  Doctoratul implica in general o munca foarte asidua si tenacitate;

  Munca de cercetare  cere multa imaginatie; probabil niciodata in cariera dumneavoastra anterioara nu ati avut de prestat o activitate de acest gen, in care trebuie sa avansati in necunoscut, fara prea multe jaloane care sa indice traiectoria, sau macar sa spuna daca sunteti pe calea cea buna;

  Munca de cercetare intr-un domeniu care nu va pasioneaza este extrem de dificila;

  Doctoratul poate dura intre 3 si 10 ani!

  Concurenta (in cercetare) este acerba si exista o gramada de oameni inteligenti care lucreaza in domeniu (oricare ar fi el); fara o munca sustinuta rezultatele se vor lasa asteptate;

  Statutul financiar nu este cel mai stralucit; un absolvent de facultate care lucreaza la o companie cistiga de cel putin patru ori  cit dumneavoastra;

+ Obtinerea unui doctorat deschide foarte multe porti si implica un salariu mai ridicat la terminare;

+ Daca vreti sa lucrati in continuare in cercetare sau intr-o universitate, doctoratul este practic o necesitate;

+ Satisfactiile muncii intelectuale sunt extraordinare; veti fi de ambele parti ale muchiei care separa cunoscutul de necunoscut; sunteti la un pas de faima ;

  Viata intr-o tara straina nu este intotdeauna usoara; multe lucruri de acasa o sa va lipseasca.

Intre modul in care se face doctoratul in Romania si cel in care se face aici nu pare sa fie nici o similaritate.

    Admiterea la doctorat

Trebuie spus dintru inceput ca accesul la Internet va va simplifica foarte mult toate procedurile. Va recomand cu mare caldura sa obtineti cel putin un cont de e-mail, daca nu chiar acces la web. In mod normal studentii ar trebui sa beneficieze de acestea de la universitate, dar nu bag mina in foc dupa cum evolueaza RoEduNet. Oricum, investitia va merita cu prisosinta, dupa cum pot atesta si mutimea de legaturi din acest text (sau chiar acest text, care se gaseste el insusi pe Internet).

   Domeniul de studiu

Primul lucru pe care trebui sa-l faceti este sa alegeti un domeniu de studiu si poate chiar o specializare  (de exemplu: calculatoare, algoritmi). Uneori alegerea specializarii poate fi facuta dupa ce ati fost admis si ati vazut cam ce se face la fata locului, alteori un profesor din acea specializare va influenta favorabil admiterea, pentru ca va vrea.

Aceasta alegere nu este simpla; in Statele Unite foarte multi studenti fac doctoratul intr-un domeniu care nu le-a fost “major ” in timpul studiilor; eu am avut colegi la calculatoare care aveau diplome in matematica, fizica sau biologie. Cunosc studenti romani care au fost acceptati la doctorat in domenii pe care nu le studiasera ca subiect principal.

Daca vreti sa faceti o turnura in cariera, acesta poate fi deci un moment potrivit, desi probabil ca existenta unui “background” in domeniu va favoriza admiterea dumneavoastra la o universitate mai buna.

Deci decideti-va de acum ce vreti sa faceti!

Daca ati ales un domeniu de studiu, urmatorul pas este o selectie a universitatilor. Acesta este un pas dificil din cauze opuse celor normale: exista prea multa informatie. Exista o sumedenie de criterii care pot sa influenteze in alegerea.

Iata unele din sursele de informatie  pe care le sugerez:

Ghidul Peterson  care se publica anual, din cite stiu. Are parca sapte volume a cite o mie de pagini, si indexeaza universitatile din toate punctele de vedere; le puteti cauta dupa nume, sau dupa departamente, sau dupa criterii de admitere, etc. Ghidul nu este neaparat pentru studiile la doctorat.

Ghidul este mai nou disponibil pe Internet la http://www.petersons.com.

Pentru cei amatori de hirtie, sau care nu au o conexiune suficient de buna, ghidul se gasea pentru consultat, pe vremea mea, in Bucuresti, cel putin in urmatoarele locuri:

Centrul Fulbright ;

Biblioteca Americana;

Politehnica din Bucuresti, Camera R505 din rectorat.

Ghidul Peterson  pentru studenti internationali mi s-a spus (nu l-am vazut) ca este mult mai concis decit celalalt si ca are o cantitate impresionanta de informatii despre conditiile financiare de admitere si numarul de burse oferite de fiecare universitate.

Prieteni plecati Acestia sunt o excelenta sursa de informatie, pentru ca vad lucrurile de la fata locului. Nu ezitati sa le cereti parerea despre universitate, mai ales daca sunt in acelasi departament in care vreti sa ajungeti.

Profesorii  de la facultatea dvs. pot fi o sursa buna de informatie: daca au mentinut contacte cu fostii studenti plecati, de la dinsii puteti afla foarte multe lucruri importante despre rata admiterilor, calitatea departamentelor si adrese de contact ale romanilor plecati.

Web-ul   (WWW: World Wide Web: reteaua de informatii accesibila prin Internet) are o cantitate uriasa de informatie despre universitati si programe de admitere. Fiecare universitate, fiecare departament vor avea probabil pagini de web unde puteti afla despre conditii. Trebuie doar multa rabdare.

soc.college.grad este un grup de discutii de pe Internet, care poate fi util (daca aveti acces la servere de News care il pastreaza).

Clasamente  ale universitatilor se fac tot timpul, dupa felurite criterii. Exista si reviste dedicate. Iata citeva legaturi web spre clasamente, dar nu promit ca sunt inca valabile.

http://www.usnews.com/usnews/edu/beyond/bcrank.htm

http://www.nap.edu/readingroom/books/researchdoc

http://www.cra.org/statistics

http://www.schoolguides.com/

http://www.braintrack.com/

Fireste, nu e prea clar cum se transforma activitatea unui departament care are 100 de profesori intr-un singur numar, dupa care se sorteaza; oare ce factori se iau in considerare (publicatii, premii, produse, bani?), cine face clasificarea si cit este de bine informat, etc.? Luati deci ordinea “cum grano salis”.

Aceasta este o intrebare foarte importanta. Sunteti bun pentru primul loc? (Asta nici ei nu au cum sa stie). O regula aproximativa, pe care o recomand, este sa bateti proportional cu “statura” pe care v-o estimati: daca ati fost sef de promotie , ati luat olimpiade, etc., atunci trageti neaparat la primele 3, daca ati avut o medie in primii 5% incercati in primele 10-20, etc. Poate nu strica sa scrieti si la vreo doua putin mai jos, de siguranta.

Eu nu cunosc pe nimeni care sa fi vrut cu adevarat sa plece la doctorat in Statele Unite si sa nu reuseasca. Exista un loc pentru fiecare.

Cei care va admit nu va cunosc deloc, iar hirtiile pe care le trimiteti sunt relativ seci. Un student stralucit poate fi refuzat, daca nu reiese “stralucirea” lui din dosar. Un student cu rezultate mai slabe poate fi admis in locul lui, daca dosarul il scoate in evidenta. Daca bateti sus, pregatiti-va bine!

Daca sunteti hotarit sa faceti cercetare de valoare, atunci trebuie neaparat sa intrati in primele 10. Diferenta calitativa este substantiala. Desigur, se face cercetare  de calitate si in alte parti, dar este mai curind exceptia, decit regula.

Unii studenti folosesc doctoratul doar ca pe o trambulina spre Statele Unite; odata ajunsi acolo isi cauta o slujba bine platita si renunta la doctorat. Daca acestea sunt si intentiile dumneavoastra (foarte onorabile, dealtfel), atunci nu mai conteaza atit de tare unde va duceti, desi prestigiul slujbei pe care o puteti primi s-ar putea sa fie influentat de numele universitatii al carei student sunteti.

Este demn de observat si ca mai important decit departamentul in care mergeti se va dovedi “microuniversul” in care lucrati, agrea prea tare doctoratul (si invers). Dar probabilitatea ca microuniversul sa fie stimulativ si potrivit este mult mai mare la departamentele bune.

    Inscrierea pentru admitere (application)

    Cum se trimite un cec (check)

Pentru anumite servicii va trebui sa trimiteti bani peste ocean. Pe masura ce sistemul bancar  romanesc se civilizeaza treaba asta devine din ce in ce mai simpla.

Cel mai simplu de platit cu un cec este sa rugati un prieten, care are cont la o banca vestica, sa va scrie unul, iar lui ii dati cash. Orice cunostinta plecata este un candidat bun.

Daca aceasta metoda nu va este accesibila, va trebui sa folositi o banca . Un fapt neplacut este ca bancile va vor lua un comision  pentru trimiterea sumei. Pe “vremea mea”, acesta era de 5 dolari, pentru un cec cu suma mica. Unele banci aveau comisioane reduse (2$), daca cecul era trimis din contul personal in valuta forte. S-ar putea sa merite sa deschideti un asemenea cont, pentru ca poate pina la urma rezulta in economii substantiale (desi s-ar putea sa trebuiasca sa depuneti de la inceput 500$ pentru a deschide contul).

Universitatile cer “banci americane”. Alegeti deci o banca romaneasca avind parteneri americani. Cel mai bun serviciu eu l-am primit de la Banca “Ion Tiriac”. Banca Romana de Comert Exterior este de asemenea o solutie. BCR mi-a fost de asemenea recomandata calduros.

Pentru a trimite cecul, in 1996 trebuia sa aveti la purtator buletinul de identitate  sau pasaportul .

In general, functionarii de la banca vor sti sa va spuna ce sa faceti (in definitiv din ce in ce mai multa lume face asta).

Cecul pe care il veti trimite, va permite receptorului sa transfere banii la receptie de la banca cu care lucrati. Daca cecul se pierde, banii nu se transfera. Daca aveti un cont, nu e nici o problema. Altfel, o sa aveti dificultati, pentru ca banca, in general, cere alti 20$ pentru a va recupera banii. Cel mai bine e sa trimiteti cecul intr-o scrisoare recomandata , eventual invelit in alte documente. Pe cec nu trebuie sa indicati adresa, ci doar recipientul banilor (ceva de genul “University of Maryland”). In mod normal, cec-ul nu poate fi incasat de nimeni altcineva decit de destinatar, dar se cunosc cazuri de fraude, asa ca fiti atent.

   Cum se trimite o scrisoare

Daca aveti multe scrisori de trimis, e bine sa cautati un oficiu postal care face “cartare ”: nu mai pune timbre, ci direct stampile. Eu am gasit unul singur, linga Piata 1 Mai, dar sper ca lucrurile sa se fi schimbat.

Luati la posta un tub cu lipici, ca sa nu faceti intoxicatie alimentara de la lipit timbre  cu limba.

Nu uitati sa adaugati mereu U.S.A. la adrese.

Nu le spuneti functionarilor postali ca aveti cecuri , pentru ca se pot speria si nu mai vor sa trimita scrisoarea; inveliti cecul in alte hirtii. Trimiteti scrisorile cu cecuri ca “recomandate”, chiar daca e mai scump.

Timbrele va vor usca la pret. O scrisoare de sub 100g era cam 0.3$ cind am plecat eu, dar una de peste 100g era cam 3$. Incercati sa ramineti sub aceasta greutate (nu e simplu mai ales cind aveti de trimis tot felul de acte, dar in general merge). Cintariti scrisorile acasa: am relatari de la oameni care au fost inselati de functionari, care au declarat ca scrisori de 58g sunt de fapt de 120g!

O cantitate suparatoare de scrisori poate sa faca mai mult de o luna intre Romania si SUA, in oricare directie. Unele fac chiar mai mult de atit: am scrisori trimise mai mult de un an care inca nu au ajuns. Fiti gata si pentru asta.

Se pare ca, daca declarati ca scrisorile contin doar hirtie si taiati un colt de la plic cu foarfeca, iese mai ieftin. Intrebati la posta despre “trimiterea materialelor tiparite”.

Cel mai simplu este de scris prin posta electronica (e-mail ); daca nu aveti asa ceva la-ndemina merge si posta obisnuita, desi costa si e foarte lenta.

Daca aveti acces la un calculator, va recomand cu caldura sa obtineti un cont Internet ; sunt o multime de companii care ofera asa ceva in Romania (dupa informatiile mele, nu mai putin de 140 in 1998). Un cont simplu, doar pentru trimis e-mail, costa relativ putin: un abonament la PCnet in Bucuresti in 1999 era de sub 3$/luna. Din cite am inteles si Romtelecom ofera astfel de servicii, daca sunteti conectat la o centrala digitala, dar preturile sunt mai piparate, si administrarea este probabil ceva mai complicata. Pina la urma insa e-mail-ul o sa iasa si mult mai ieftin.

Iata un exemplu de scrisoare  care cere universitatii materiale informative si pentru admitere. Fiti scurt.

Dear Madam/Sir,

I indend to pursue graduate studies (M.S. and/or Ph.D. ) in the field of ….

I have graduated from the …University, Romania, with a major in ….

Could you please send me:

more information about the graduate program of the … Department;

application  forms for the 199x-xxxx year of studies.

Thank you very much.

Sincerely yours, myname

Put here my address

http://www.yahoo.com/Regional/Countries/United_States/Education/Colleges_and_Universities/Indices/ este o adresa buna de plecare pentru a gasi contacte de universitati prin Internet. Alte adrese sunt prezentate mai sus, la paragraful “clasamente”.

   Testele

Aproape in orice conditii va trebui sa dati testele standardizate pentru a ajunge la o universitate. Pasul acesta poate sa va ia multa vreme, cu pregatiri cu tot (1 an), asa incit trebuie inceput din timp.

Pe scurt: testele standardizate sunt o metoda de evaluare a cunostintelor studentilor, relativ bine pusa la punct de comisii de experti. Rezultatele obtinute sunt prelucrate si normalizate pe o scara comuna tuturor participantilor. De aceste valori universitatile se folosesc pentru a aprecia candidatii intr-un mod uniform.

In trecut, testele standardizate se administrau cu subiecte unice in intreaga lume, la aceeasi data. Incepind din aprilie 1999, toate testele vor fi pe calculator, si ca atare se pot da la orice data.

Cele mai importante teste sunt coordonate de organizatia numita ETS  — Educational Testing Service  (http://www.ets.org). Testele sunt in majoritate de tipul grila , cu un raspuns posibil din 4 sau 5. S-ar putea sa trebuiasca sa dati si o proba scrisa sau un test de aptitudini .

Formularele pentru inscriere se obtineau mai demult pe gratis de la Fundatia Fulbright . Tot la Fundatie sunt disponibile sumedenie de materiale pentru antrenament pentru aceste teste. Formularele de inscriere se completeaza si se trimit prin posta, impreuna cu un cec  pentru ETS.

Mai nou puteti sa va inscrieti la teste si prin Internet, la adresa indicata, dar pentru a plati trebuie sa aveti o carte de credit. Puteti insa obtine gratuit formularele de pe web, de la adresele indicate in acest text.

Antrenamentul este absolut necesar pentru rezultate bune: macar va obisnuieste cu conditiile de testare. Materiale de antrenament  sunt publicate si vindute de o multime de firme si costa o gramada de bani. S-au publicat si de catre edituri romanesti. Cel mai bine este sa le luati de la un prieten care a dat deja testele. Fiti atenti, pentru ca, din multele teste de pe piata, foarte putine seamana cu cele reale, de fapt.

Mai nou sunt o gramada de materiale de antrenament disponibile chiar in Romania; am auzit ca se gasesc de pilda la libraria “Noi” din Bucuresti (pe bulevardul Magheru, linga Intercontinental).

Cele mai bune teste sunt cele publicate chiar de ETS, care adesea sunt teste reale, date in trecut. Experienta mea cu testele facute de alte organizatii este destul de proasta: au intrebari ambigue, diferite in natura de testele reale sau chiar gresite. Acestea sunt foarte frustrante la antrenament. Sunt preferabile, fireste, testele care indica si raspunsurile corecte.

O metoda foarte buna de antrenament este sa rezolvati teste cu ceasul in mina. Din experienta mea, patru-cinci teste complete facute de la un cap la altul sunt arhi-suficiente pentru pregatire. Fireste, eventualele goluri de cunostinte trebuie umplute din alte surse (manuale, etc.).

Alocati cel putin o luna de pregatire pentru fiecare test, desi mai bine ar fi trei.

In testarea facuta pe calculator, rezultatele obtinute sunt prezentate instantaneu, dupa care sunteti interogat despre locurile unde trebuie trimise acestea.

Romanian Education Foundation este o organizatie care sponsorizeaza testele studentilor romani cu rezultate bune (http://www.roed.org); ii puteti contacta la:

Romanian Education Foundation

PO BOX 19813

Stanford, CA 94309

USA

Le trimiteti formularele si ei baga in plic banii. Adaugati o copie dupa foaia matricola si o scrisoare in care aratati de ce meritati banii si de ce nu-i puteti plati. Fundatia functioneaza din donatii si nu poate plati toate testele, deci incercati sa-i convingeti ca meritati atentia lor. Puteti sa-i contactati prin e-mail la andrei at chúng tôi si mihai at roed.org.

Multe universitati afirma ca nu primesc scoruri decit de la ETS, ca sa nu le falsificati. Din cauza asta, ar fi bine sa aveti o idee despre patru universitati la care vreti sa mergeti, chiar daca dati testul cu un an inainte de admitere. Puteti cere ETS sa trimita scorurile  si mai tirziu, altor universitati (dar nu mai tirziu de perioada de expirare a scorurilor, care este de vreo 5 ani pentru GRE si 2 pentru TOEFL), contra cost.

Scorurile se dau in doua forme: pe o scara absoluta (``650 de puncte'') si pe una relativa (``87% din candidati au avut un scor mai slab ca acesta''). ETS face toate eforturile ca 600 de puncte la testul de azi sa insemne cam acelasi lucru ca 600 de puncte la testul de acum doi ani.

In curind testele se vor administra numai pe calculator, si vor fi adaptive, in sensul ca greutatea intrebarilor va varia in functie de corectitudinea raspunsurilor date pina atunci. Din acest motiv, testele vor fi mult mai scurte decit in trecut (cind erau 3 ore); singura parte neplacuta este ca nu poti sa te intorci sa corectezi o greseala pe care ai facut-o.

Testele se pot da in tot timpul anului in Iasi, la Universitate, corp A, linga catedra de limbi straine sau in Bucuresti. Puteti da teste in fiecare marti si vineri din saptamina si in a doua joi din luna, intrucit aceste centre au devenit permanente. Doar Clujul a ramas cu examene sporadice.

   TOEFL

TOEFL este cerut fara exceptie pentru cei care nu vorbesc limba engleza ca limba materna (http://www.toefl.org). Numele vine de la Test Of English as a Foreign Language. ETS ofera TOEFL simultan cu alte teste: TSE  (Test of Spoken English ), in care sunteti inregistrat pe banda si se estimeaza calitatea vorbirii dvs., si TWE  (Test of Written English ), la care trebuie sa compuneti un mic eseu. TSE si TWE nu se dau chiar de fiecare data cind se da TOEFL, asa incit trebuie sa fiti atenti daca vreti sa le dati. Cele mai multe universitati nu le cer.

Testul nu este prea greu si un scor TOEFL bun nu inseamna ca sunteti un bun vorbitor.

Cind luati materialele de inscriere de la Fundatia Fulbright  veti primi o brosura care explica pe-ndelete totul, asa ca ma voi multumi cu putine avertismente. Pentru informatii de ultima ora vizitati web-site-ul indicat.

Testul are o sectiune in care trebuie sa ascultati intrebari puse pe banda si sa raspundeti in scris. Se gasesc benzi tipice pentru antrenamente, dar cel putin cele cu care m-am antrenat eu lasau mai mult timp de gindire intre intrebari decit am observat la testul real.

Centrele in care se poate da testul pot fi obtinute de la adresa de web descrisa mai sus. Incepind din 1999 vor fi centre in Bucuresti, Cluj si Iasi.

    Testele SAT

Testele SAT (Scholar Aptitude Test ) sunt pentru studentii care vor sa intre ca ``undergraduates''. Sunt foarte similare ca structura cu testele GRE  pe care le descriu mai jos; in plus acest document se ocupa teoretic de doctoranzi, deci nu voi mai vorbi despre SAT. Vizitati si http://www.collegeboard.org/sat/html/students/indx001.html pentru informatii.

    Testele GRE

Exista doua teste GRE: unul numit ``general '', care testeaza cunostintele de limba engleza (ceva mai adinc decit TOEFL) si o oarecare abilitate a inteligentei, si un al doilea, numit ``subject ''. Exista cite un test subject pentru fiecare domeniu academic. Majoritatea universitatilor cer GRE general, dar numai unele dintre ele pe celalalt. Vedeti si http://www.gre.org.

In formula (in curind invechita) ``cu hirtie si creion'', cele doua teste sunt oferite la aceleasi date, cel general dimineata si cel specializat dupa-masa. Nu recomand insa luarea testelor in aceeasi zi, chiar daca asta economiseste ceva dolari: durata totala depaseste 8 ore. Nota: s-ar putea ca noile teste pe calculator sa fie mai rezonabile ca durata.

are trei sectiuni la care se dau scoruri separate, intre 1 si 800 (si scoruri procentuale).

Partea ``verbala '' este considerata (pe buna dreptate) cea mai dificila. Cere un vocabular al limbii engleze destul de consistent. Bazindu-ma pe o lista de 3000 de cuvinte publicata de ETS am scris un program pe calculator, grev , care mie mi-a fost de mare folos in memorarea acestui vocabular. Programul este scris in C si merge pe orice sistem care poseda un compilator de C standard (ANSI): DOS, Unix, MacIntosh. Programul este disponibil oricui din pagina mea de web http://www.cs.cmu.edu/~mihaib/ftp/grev.tar.gz. Cititul in engleza este de asemenea foarte util (chiar mai util pentru memorarea de lunga durata).

Acest test este proiectat pentru vorbitorii de limba engleza (si studentii americani care vor sa intre la doctorat il dau) si este destul de dificil si pentru ei.

Partea ``cantitativa''  cere capacitati matematice elementare (de nivel de scoala generala, poate rar de liceu). Trebuie insa viteza si precizie in rezolvarea problemelor. Antrenamentul pe doua-trei teste ar trebui sa ajunga.

Partea ``analitica''  consta din mici probleme de perspicacitate. O gindire rapida este foarte utila.

Nu trebuie sa disperati daca luati un scor mai mititel la una din sectiuni; criteriile universitatilor sunt relativ laxe, mai ales in ceea ce priveste partea verbala. Prieteni de-ai mei au intrat la universitati excelente cu scoruri verbale sub 50% sau analitice in jur de 70%.

   Testul GRE ``subject''

Fiecare disciplina are propriul ei test de specialitate; exista GRE de matematica, de calculatoare, de muzica, etc. Cantitatea totala de cunostinte necesare nu este prea mare (as compara-o cu cunostintele cerute la un examen mai greu de facultate), dar cunostintele acopera foarte multe subdomenii si asta face pregatirea mai dificila.

Aceste recomandari erau valabile numai pentru testul cu creionul; la cel pe calculator nu se mai aplica:

Trebuie lucrat foarte repede (3 ore/80 intrebari inseamna cam 2:15 minute de intrebare). Sfatul meu este ca trebuie rezolvate intii intrebarile usoare cit se poate de repede, dintr-o trecere rapida asupra materialului. Spre deosebire de alte teste erorile se scad, asa ca merita sa ghiciti numai daca ati eliminat unele dintre posibilitati (daca au ramas doar doua)

Dupa o vreme o sa va vina de la universitati pachetul de admitere. Daca ati fost brav si ati scris la multe o sa aveti mult de citit; in general e destul de clar ce va cere fiecare. Iata ce recomand sa priviti:

Conditiile de ajutor financiar : unele universitati nu acorda ajutor financiar pentru studentii la master . Doctoranzii  aproape intotdeauna au parte de o sursa de finantare, chiar daca nu se cheama neaparat ``ajutor financiar'': de obicei din munca de asistent. Atentie: ajutor financiar inseamna doua lucruri:

Ti se platesc taxele de scolarizare (tuition );

Primesti si ceva bani de supravietuire (stipend ).

Amindoua acestea trebuie sa fie prezente.

Daca ii impresionati cu CV -ul dvs. s-ar putea sa primiti o oferta de bursa  (fellowship , scholarship ), prin care universitatea va plateste numai ca sa faceti cercetare acolo. La universitatile mari sunt mai multi bani pentru asa ceva.

Data limita de admitere (deadline ): la aceasta data universitatea zice ca vrea sa aiba in intregime pachetul dvs. de admitere. Datele pentru anul scolar, care incepe in august, variaza intre 15 decembrie in anul anterior si 1 mai. Trebuie sa porniti procesul de admitere suficient de devreme ca sa va ramina vreo doua saptamini inainte de aceasta data, ca posta sa aiba timp sa mute materialele.

In ultima vreme din ce in ce mai multe universitati au o metoda de inscriere folosind Internet-ul; este probabil insa ca in orice caz veti avea de trimis si materiale tiparite, asa ca observatiile de mai sus ramin valabile.

Empiric universitatile mai bune au limita mai devreme (jumatatea lui ianuarie).

Faptul ca datele limita variaza o sa va fie de folos pentru ca puteti completa formulare in rafale, dar va ridica o problema neplacuta: universitatile care v-au primit intii vor cere sa le confirmati primirea, iar cele mai intirziate inca nu vor fi inceput procesul de admitere.

Chiar daca nu reusiti sa completati dosarul, trimiteti tot ce aveti inainte de limita; veti fi atentionat daca lipseste ceva si probabil ca vi se va da sansa sa recuperati.

Conditiile de admitere: unele universitati nu primesc la doctorat  fara un master , fiecare cere alte teste, etc.;

Pozitia geografica: studiati clima si relieful din jur; in Arizona sunt vara 40 de grade Celsius, in nord iernile pot fi grele, in California  se poate face baie relativ rar, chiar daca e soare tot timpul anului, etc. Alegeti dupa preferinte. La un moment dat eu personal preferam universitatile care sunt in afara orasului  sau in orase foarte mici, dar orasul ofera multa varietate. Acesta insa sa fie ultimul criteriu de alegere: daca va primeste o universitate excelenta, si aveti intentia sa faceti un doctorat serios, mergeti acolo, oriunde-ar fi!

Documentele cerute pentru admitere: le voi discuta in sectiunea urmatoare. Oricum, variaza enorm de la o universitate la alta, asa ca trebuie sa tineti o contabilitate relativ precisa.

Taxa de admitere : numai pentru a se uita la materiale, universitatile cer bani. Foarte putine nu cer deloc, unele spun ca te scutesc (waive ) daca demonstrezi ca esti sarac lipit, (ceea ce pentru un roman in general este adevarat dupa standardele americane), iar altele vor vrea neaparat bani. Sumele variaza intre 20$ si 80$. Voi reveni asupra acestui aspect.

Domenii de cercetare ; profesori : pot sa fie importante pentru alegerea dumneavoastra, desi din experienta mea aici se petrec mult mai multe lucruri interesante decit am auzit eu. Nu va cramponati de faptul ca ``la Universitatea Cutare preda Ixulescu care e foarte tare''; numarul de celebritati despre care n-ati auzit nimic este considerabil.    Contactarea unui profesor

O metoda, care poate avea doua taisuri, este sa contactati direct profesori. Aratati-le contributii pe care le aveti in domeniul in care lucreaza ei, trimiteti-le rezultate, lucrari. Toate astea direct, prin posta sau e-mail, in paralel cu operatiile de admitere. Daca sunteti bun si convingeti profesorul, el poate avea un cuvint mai greu de spus decit intregul comitet de admitere , mai ales daca isi asuma sarcina sponsorizarii dvs. Partea proasta este ca, daca descoperiti ca nu va intelegeti cu persoana dupa ce o cunoasteti, (exista si genii meschine) o sa fie probabil putin mai greu sa desfaceti alegerea.

Oricum, metoda are un potential remarcabil. Exploatati-o inteligent: in corespondenta cu profesorul fiti concis, clar, corectati textul, si nu scrieti lucruri neinteresante. Aproape intotdeauna un profesor vrea noi studenti, mai ales studenti buni.

    Pregatirea dosarului de admitere

Daca incercati sa mergeti la o universitate de prima mina va trebui sa realizati ca aveti niste contracandidati foarte solizi. Cei mai buni studenti din Statele Unite se inscriu de obicei la majoritatea universitatilor mari. Multi dintre acesti studenti au facut deja cercetare destul de solida cind erau inca ``undergraduates'', si vin cu lucra'ri publicate in conferinte internationale, si cu recomandari semnate de profesori cu renume. Dar chiar daca nu vreti la prima universitate din domeniu, tot va trebui sa va pregatiti dosarul cu mare grija.

Partea asta o sa va ia multa vreme si o sa fie tare plictisitoare. Dati-i insa multa atentie: tot ce se stie despre dumneavoastra acolo se stie din acest dosar; daca este prost, adio admitere. Daca este bun, nici nu mai conteaza cum sunteti in realitate (desi de obicei exista o corelatie), sunteti ca si primit. Voi atrage atentia asupra pieselor mai importante; in general americanii nu tin la birocratie prea mult, ci ii intereseaza mai mult caracteristicile dvs. personale.

Puteti gasi niste recomandari si la http://bgess.berkeley.edu/gradinfo/index.shtml.

Perspectiva unui american despre subiect este la

      Scorurile TOEFL, TWE, TSE

Desi toti zic ca vor originalele, o copie buna merge aproape mereu. Daca sunt cu adevarat nemultumiti si credeti ca aveti sanse sa va accepte, platiti mai tirziu taxa la ETS  pentru a trimite scorurile oficiale.

   Scorurile GRE

Tot asa, copiile in general merg. Cind eu am trimis pachetul inca nu aveam scorul la testul ``subject'' pe care l-am dat in decembrie (si deci rezultatele au venit in februarie). Asa ca la scorul acesta am scris ``pending: taken in December'', iar imediat ce a venit scorul am trimis o copie care a ajuns la timp pentru a fi considerata.

   2, 3 sau 4 scrisori de recomandare

Aceasta este cea mai importanta piesa a dosarului, mai ales daca bateti la o universitate de anvergura. La aceste scrisori se vor uita profesorii de acolo cel mai atent.

Iata ce trebuie retinut, in opinia mea:

O recomandare buna nu spune mare lucru. In definitiv, citi studenti credeti ca au recomandari proaste? Trebuie sa aveti cel putin o recomandare entuziasta. De-a binelea, nu trebuie doar sa se termine cu fraza I recommend him enthusiastically for your Ph.D. program. Alegeti un profesor care va cunoaste realizarile si care poate spune ceva substantial despre dumneavoastra.

Daca va inscrieti la mai multe universitati probabil veti cere unui grup de profesori sa va scrie multe recomandari. Asta e o treaba foarte dificila, care le ia multa vreme; considerati mai ales faptul ca si alti studenti vor face probabil acelasi lucru. Usurati-le profesorilor sarcina cit puteti mai mult.

Dati fiecarui referent pe o foaie de hirtie un rezumat al faptelor importante care va privesc: cind v-a cunoscut, ce cursuri ati luat, ce note ati luat, la ce proiecte ati lucrat cu acel profesor, etc.

O recomandare are doua parti: una tip ``grila'' si una scrisa ``de mina''. Completati din grila cit puteti de mult fara ajutorul profesorului.

Desi se cer recomandari sigilate, este cel mai simplu sa rugati profesorul sa va scrie o recomandare pe care o trageti apoi la xerox pe banii proprii (sau mai bine: tipariti -- la o imprimanta -- mai multe exemplare) si o aduceti la semnat; toate astea presupunind ca profesorul e de acord sa cunoasteti continutul recomandarii.

Faceti totul in cit mai putine treceri pentru un profesor: cind e momentul veniti cu plicuri cu adresele scrise, cu totul gata: profesorul semneaza scrisoarea, o bagati in plic si, daca sunteti scrupulosi cu sigiliile, il rugati sa mai semneze odata peste lipitura.

Iata o metoda interesanta pentru a face o recomandare mai solida, care e inspirata din metoda unui profesor din Grecia; acesta, cind da o recomandare, adauga o lista a altor studenti, pe care i-a recomandat in trecut, si care toti au ajuns prin State la universitati cu renume, dind si informatii despre ``unde'' e fiecare dintre ei acum. Dupa asta claseaza pe cel recomandat undeva in ierarhia asta. In felul asta indica foarte clar nivelul studentului, intr-un mod pe care cei de aici il pot evalua concret.

   Un cec cu suma ceruta

Daca vreti neaparat sa aveti sanse la o universitate, poate merita sa le dati banii.

In realitate aveti sanse foarte mari sa fiti primit si fara bani, mai ales daca aveti un dosar ``beton''. Adesea vor accepta sa va primeasca fara bani si sa le platiti atunci cind ajungeti acolo. Asta este o solutie.

Dupa cum vom vedea mai jos, in procesul de admitere uneori sunt implicate doua organizatii ale aceleiasi universitati: departamentul  la care mergeti si ceva numit de obicei ``graduate school ''.

Ceva foarte interesant mi s-a intimplat mie in doua cazuri: pentru ca nu am trimis banii, ``Graduate School'' mi-a respins imediat inscrierea. Cu toate acestea, dupa putina vreme am primit de la Departament o mentiune favorabila: eram primit! Asta pentru ca lovisem unde trebuie: impresionasem profesori. Cind am aratat celor de la departament ca de fapt inscrierea mea nu este in regula s-au oferit sa aranjeze pentru mine problemele: fie sa imi plateasca ei taxa, fie sa ma pasuiasca o vreme.

Frumusetea acestei scheme este ca scapam fara a plati taxa: urma sa platesc numai la facultatea la care in fine alegeam sa merg! Deci dadeam banii dupa ce vedeam ``marfa''!

Nu pot sa va incurajez sa procedati in acest fel, pentru ca s-ar putea sa nu mearga: totul este ca pachetul trimis la departament sa impresioneze un profesor, care are o mai mare putere de decizie decit orice functionar. Intrebarea este daca dosarul ajunge vreodata sub ochii unui profesor; o secretara fara inclinatii stiintifice poate intuneca viitorul unui geniu sarac fara sa clipeasca, respingind dosarul incomplet.

Nu subestimati timpul necesar completarii formularelor; este substantial (ore). Stringeti cu grija materialele cerute de fiecare universitate intr-un plic separat.

De obicei sunt simplu de completat; au explicatii. Atentie pentru ca pe unele trebuie sa le copiati inainte de a le completa si trimite! Asta poate fi folositor si daca unele se pierd in marea de hirtie a sistemului postal sau de la oficiile de admitere (s-au vazut cazuri).

Despre tipul vizei (uneori e o rubrica de completat) vom vorbi mai jos. Daca aveti o bursa Fulbright  aveti o viza J-1 , altfel aveti o viza F-1 .

   ``Statement of Purpose''

Aceasta bucatica de proza este iarasi foarte importanta. Ce trebuie sa fie inauntru, fiecare universitate indica de obicei. In principiu vor sa vada ca aveti intr-adevar de gind sa studiati serios pentru doctorat si ca aveti o oarecare viziune asupra importantei lui.

Aceasta ``expunere de intentii '' este sigur citita de un profesor (si nu de un functionar, ca majoritatea materialelor din pachetul de admitere); fiti scurt, concis si convingator, pentru ca parerea unui profesor conteaza mai mult decit orice altceva pentru admitere. Corectati erorile de gramatica.

Desi personalitatea fiecarui candidat si stapinirea limbii engleze dau nota acestui text, voi include mai jos unul care a dus autorul la una din primele 4 universitati din domeniu, inaintea unor persoane care aveau rezultate mai bune la note, scoruri, etc. Pentru idee.

Statement of Purpose

Current Degree Goals

I intend to complete a Ph.D.  in computer science. I would like to study formal foundations of artificial intelligence or computational linguistics as an area of specialization. The topics (inside these areas) that attract me mostly are automatic learning and natural language processing.

Reasons for Selecting a Field of Study

What draws me to these domains is the insights they give upon the human cognition and communication processes. I would like to study these matters in a computer science framework because I consider this discipline more likely to operate with formal, rigorous considerations than traditional linguistics or psychology, and also capable of building ``live'' proofs (i.e. programs) for some theoretical assumptions. I hope to be able to say one day how much of the nature of human intelligence is computational.

I have to say that my desire of studying artificial intelligence is very old -- its origin stands in the years of the secondary school, when I first heard about the Turing test.

I know that artificial intelligence has not risen yet to the height of its name, but I do not regard it as a blind alley. Many seminal ideas came in computer science from this field. I am sure that it is able to contribute actively to the understanding of the human mind.

Concrete Objective of Graduate Study 

I intend to study in a rigorous way the theories of the learnable. I believe that many exciting discoveries are to emerge into this field, and that ideas from another area may prove beneficient. I would like to study in a deeper manner the correlation between language and the learning process, because I feel that much of the human intelligence relies on the usage of the natural language.

Professional Aspirations

My ultimate goal in computer science is a career in an academic environment, as it would allow me to intertwine research with teaching. I have chosen research -- first, because it is the only way I could get an answer to my questions, and second, because I suppose it an activity that could hardly become routine. I see research as an essentially creative act, that gives a significance and a meaning to an apparently chaotic reality. In this sense, research is a work of setting things in order. I would like to accompany the research work with a teaching one, as my experience makes me believe that the joy of finding out and understanding new things is very much increased if communicated to other people. Moreover, the teaching experience contributes to a deeper comprehension of a discipline.

Why to This University?

I have chosen your university to apply to because I know it has one of the best department of computer science in U.S., and also in the world. I know also that it has a strong school of artificial intelligence, and that some of the ``aristocracy'' of this domain is employed by this university. I hope that, if admitted, I could have the possibility to improve myself fast in such an elevated environment.

    Foaia matricola (transcript)

Aceasta trebuie simultan sa arate oficial si sa fie scrisa in engleza, ceea ce nu era prea usor in 1996 in Romaania. Probabil ca va trebui sa trimiteti o copie dupa original si o traducere. Pentru a obtine traducerea recomand urmatoarele metode:

Obtineti o copie oficiala de la secretara departamentului pe care o traduceti  la un traducator oficial si o legalizati la un notar. Fiecare exemplar al traducerii trebuie legalizat separat. Costul final poate ajunge la cam 2$/pagina.

Luati o copie oficiala pe care o traduceti ``de mina'' si rugati un profesor (sau secretara departamentului) sa semneze pe traducere cum ca este corecta. De obicei universitatile se multumesc cu atit ca oficialitate si este mult mai simplu.

Daca sunteti student al unuia din departamentele nou infiintate cu predare in engleza s-ar putea ca secretara sa elibereze foi matricole direct in engleza, desi in 1996 o lege(?) interzicea rectorului sa semneze astfel de hirtii.

Eu am bagat in unele din plicurile cu formulare si materiale care nu mi-au fost cerute impreuna cu o notita explicativa de genul:

Dear Madam / Sir,

I want to clarify the following possible irregularities; please excuse me if these complicate your task of processing my application:

1. a letter of recommendation should come to you by mail directly from one of my recommenders.

2. I do not yet have the GRE subject score; I will send it to you as soon as I receive it.

3. I used a separate sheet of paper for my ``Statement of Purpose''.

4. I added to the regular application materials the following papers which may strengthen my credentials:

(a) A copy of my TOEFL score report.

(b) A copy of my GRE general test score report.

If I have to send the ETS original scores I am ready to make the necessary steps towards their emission, although this is not very easy for my budget.

5. A copy of a certificate ... showing my work at ....

6. A copy of the diploma I earned in 1995 at the ... contest.

7. A curriculum vitae  .

Thank you very much for your patience.

Daca ati primit premii la concursuri, comunicari stiintifice, puneti-le in pachet. Adaugati si scurte traduceri si capsati-le laolalta ca sa simplificati munca cititorului.

Daca ati lucrat la alte universitati sau la proiecte importante cuvinte de lauda de la coordonatori sunt foarte utile (de exemplu din programele TEMPUS). O scrisoare calduroasa de la un profesor din strainatate este foarte valoroasa si mult mai credibila.

   Munca de cercetare

Puteti adauga la pachet si scurte descrieri ale lucrarilor de cercetare la care ati colaborat (ex: diploma). Nu scrieti prea mult, dar convingeti ca ati facut o munca de adincime. Pentru ca se adreseaza unui profesor, puteti fi tehnici in explicatie. Am vazut cazuri in care studenti au fost admisi pentru ca erau familiarizati cu unelte sau tehnici pe care un profesor vroia sa le foloseasca in cercetarea lui, deci nu ezitati sa aratati ca aveti cunostinte largi.

Daca aveti lucrari prezentate la conferinte (de orice fel), includeti cel putin un rezumat sau poate chiar intreaga lucrare (daca este in engleza).

   Un CV.

Scrierea unui Curriculum Vitae bun este o treaba nebanala, la care nici eu nu ma pricep foarte bine. Iata totusi niste recomandari:

Nu scrieti prea mult; evitati descrieri stufoase. Incercati sa va rezumati la 2 pagini;

Rezultatele din scoala generala (sau liceu) nu sunt foarte interesante probabil (mai putin daca sunt premii la olimpiade internationale);

Separati clar sectiunile. Scrieti despre:

Informatii personale: nume, adrese de contact, e-mail; nu puneti virsta sau data de nastere; Studii in ordine cronologica; indicati specializarea, rezultatele obtinute si semnificatia notelor  (``on a scale of 1 to 10''); Limbi straine cunoscute; indicati si romana ca limba materna (native language); Cercetare: puneti orice proiect  semnificativ la care ati lucrat si care a depasit ca anvergura ceea ce se cerea minimal pentru un proiect de semestru; Premii: la concursuri, comunicari stiintifice, bursa  (bursa de merit), burse in strainatate (explicati ca sunt obtinute prin concurs); explicati anvergura concursului (ex: ``second prize nationwide out of 185 candidates''); Experienta de lucru: slujbe platite si neplatite pe care le-ati avut, mai ales daca sunt legate de domeniul de studiu; includeti lucrul ca asistent in universitate; Publicatii: adaugati aici nu numai ceea ce a aparut in reviste sau carti ci si tezele de absolvire/master, lucrari prezentate la conferinte si rapoarte tehnice scrise in urma proiectelor.

Fiti atenti cu modul in care descrieti publicatiile: in Europa este comun ca un articol aparut in mai multe locuri sa fie trecut de mai multe ori (ex. publicat undeva, prezentat la un simpozion, proiect de curst, etc.). Americanii nu au acest obicei; mentionati clar: ``also appeared as...; presented at...''.

Cum spuneam mai sus, unele universitati au doua organisme specializate care se ocupa de admitere: unul la nivelul universitatii (ex: graduate school ) altul la nivelul departamentului . Departamentele mari poseda propria lor orgranizatie pentru studenti ``graduate''.

Important este ca s-ar putea sa trebuiasca sa trimiteti doua plicuri cu documente diferite, cite unul la fiecare instanta. In plicul de la ``graduate school'' (probabil) nu are sens sa puneti nimic in plus fata de ceea ce e cerut, pentru ca acolo treaba este mai birocratica si functionarii care prelucreaza materialele nu stiu mare lucru despre domeniul dvs.

Dupa primire, universitatile va vor anunta daca li se pare ca ceva lipseste: taxa de procesare, diploma sau foaia matricola oficiala, scoruri ETS oficiale. Daca aveti, e-mail faza asta este foarte rapida si va permite sa reactionati in timp util.

In general, veti fi lasat si putin dupa expirarea datei limita sa completati dosarul, asa ca aveti ocazia sa trimiteti tot ce mai lipseste.

Incepind de prin februarie-martie incep sa vina raspunsurile, si vor tot continua pina in iunie. Va doresc sa aveti tot atitea raspunsuri cite inscrieri, desi mereu cite un formular dispare in ceata. Daca sunteti admis, se poate sa fiti contactat prin telefon sau e-mail. Documentele oficiale de admitere sunt trimise intotdeauna prin posta.

Universitatile admit si resping in rafale, asa ca daca amici de-ai dvs. au primit un raspuns de la o universitate si dvs. nu, asta nu inseamna nimic; poata sa vina si ``da'' si ``nu''.

Am tras linie. De aici incolo voi presupune ca ati fost admis de cel putin o universitate, pentru ca altfel trebuie sa reluati ciclul de la pasul 1, cu mai multa experienta. Cunosc cel putin un caz care a intrat abia din a doua incercare, fiind acceptat la doua universitati de top 12. Eu insumi am fost refuzat de o universitate de care am fost acceptat in anul urmator (an pe care l-am petrecut la o universitate care ma primise din prima).

Nu disperati deci daca ati fost respins prima oara: daca stiti ca aveti merite, atunci inseamna ca ati facut ceva prost in dosare. Consultati-va cu cineva care se pricepe.

Daca sunteti primit, de obicei universitatea va desemna o persoana de contact care sa va raspunda la intrebari si sa va ajute la inceput. Ar putea fi un alt student ``graduate'', un profesor sau secretara departamentului. Nu ezitati sa puneti intrebari! Aveti multe lucruri de aflat.

Universitatile mai bogate se vor oferi sa va plateasca o parte din banii de drum si cazarea pentru o saptamina pentru a vizita si decide intre mai multele oferte pe care le aveti. Studentii americani care sunt primiti de mai multe universitati profita adesea si se plimba in toata tara vizitind departamente. In definitiv nu poti alege fara a vedea, nu?

Daca sunteti primit de cel putin doua universitati, s-ar putea sa stringeti destui bani ca sa va platiti biletul de avion  si sa faceti drumul! O sa aveti probleme insa cu viza , care se obtine usor daca aveti un I-20  (vedeti mai jos); un I-20 veti primi insa dupa ce acceptati oferta de admitere.

Pentru ca schema sa mearga, trebuie de asemenea ca perioadele pentru care sunteti invitati sa vizitati sa fie una linga alta, pentru ca nu primiti bani de trait pentru gaurile dintre vizite. Vedeti cum va merge.

Oricum, daca puteti veni, experienta merita cu prisosinta; puteti afla foarte multe lucruri interesante in acest fel, si puteti face o alegere mai inteleapta a universitatii.

Credeati ca greul s-a terminat? Nici vorba! Daca ati scris la multe universitati probabil ca ati fost primit de mai multe. Pe care o alegeti?

In primul rind acceptarile vin pe rind; fiecare acceptare va da o data limita pina la care sa raspundeti. Nu va grabiti cu raspunsul: asteptati pina aveti maximum de informatie. Data limita traditionala este de 15 aprilie, dar la nevoie o universitate va mai poate pasui putin, daca i-o cereti.

Veti avea de ales poate intre universitati mai putin importante care va ofera conditii foarte avantajoase (ex: multi, multi bani) si universitati mari care va trateaza mai simplist. Ce pot sa va zic: o diploma la o universitate faimoasa deschide toate usile; in plus e mai usor sa te muti de sus in jos decit invers (adica daca nu-ti place la universitatea mare poti, probabil obtine din nou o oferta avantajoasa de la una mica); e mult mai greu de-a-ndoaselea.

Desigur, multi factori vor intra in joc pentru decizie; e o treaba personala.

Va trebui deci sa acceptati o oferta si sa le respingeti pe toate celelalte. Sa presupunem ca ati facut si acest pas.

Cursurile  incep dupa jumatatea lui august. Pina atunci mai aveti o sumedenie de lucruri de facut. Va trebui probabil sa completati formulare aditionale:

Pentru fisa medicala  (boli , vaccinuri , etc.); s-ar putea sa vi se ceara semnatura unui medic; gasiti unul care stie engleza. Aveti la-ndemina lista bolilor din copilarie si a vaccinurilor pe care le-ati facut;

Pentru a obtine casa: in anumite locuri studentii ``graduate'' nu au voie sa stea in campus si trebuie sa-si caute casa, in alte locuri sunt incurajati sa stea in campus . In general preturile caselor in campus tind sa fie (mult) mai mari decit in afara (dar exista si exceptii), iar calitatea mai proasta; in principiu nu veti putea obtine casa inafara campusului inainte de a ajunge acolo (voi reveni);

Pentru a obtine loc de parcare, etc;

Pentru a obtine carnet de student ;

etc.

Studentii ``full-time'' primesc o viza  americana numita F-1 . Studentii cu burse Fulbright  (sau mai exact studentii care fac parte din schimburi de studenti) primesc vize J-1 . Sotii(le) studentilor F-1 care-i insotesc primesc vize F-2 , iar cei(le) ale studentilor J-1 primesc, logic, J-2 . Exista si alte (multe) soiuri de vize, dar nu cred ca veti avea de-a face cu ele.

Vizele isi pierd valabilitatea daca incetati de a fi student la universitatea care v-a primit; daca va transferati la o alta universitate, va trebui sa obtineti alta viza.

Mai puteti afla despre diferenta dintre vize in sectiunea numita ``Dreptul de munca''.

Ca sa obtineti viza F-1, universitatea trebuie sa va trimita patru foi de hirtie numite formularul I-20 (sau IAP-66  pentru J-1). Studiati cu atentie formularul si anuntati orice greseli universitatii, ca sa va trimita unul nou. Nu e de glumit.

Cu formularul I-20, un pasaport valabil, niste bani si o poza de pasaport va asezati dimineata la ora 7:30 la coada in fata ambasadei americane. Daca sunteti acolo cind se distribuie biletelele, atunci veti intra in ambasada  inainte de 1. Daca aveti deja un F-1, si vreti altul puteti sa mergeti la ambasada la ora 15:00 si sa lasati pasaportul peste noapte pentru procesare; nu mai stati la coada.

Mai nou (1999) viza F-1 costa 105$: 45$ care reprezinta taxa de interviu si care se plateste in lei la banca Transilvania, si 60$, care reprezinta taxa propriu zisa pentru eliberarea vizei si care se plateste in $ la ambasada.

Iata o mica reclama privitoare la plata vizei:

Serviciul se bucura de succes (41 000 persoane in 1999) si economiseste timpul. Persoanele trebuie doar sa completeze documentatia disponibila la orice reprezentanta locala DHL, sa plateasca taxa de viza la oricare din sucursalele Bancii Transilvania si sa expedieze actele la Ambasada SUA. Taxele se achita in lei si reprezinta contravaloarea a 45 de dolari SUA. In afara taxei de viza, clientul nu are de platit la Banca Transilvania nici un comision, iar plata taxei nu necesita deschiderea unui cont bancar. Termenul de transfer al sumei catre ambasada este de maximum doua zile.

In ultima vreme am primit mai multe relatari alarmante cu privire la obtinerea vizei F-1. In trecut obtinerea acestei vize era o simpla formalitate. Cunosc insa cel putin doua cazuri de studenti care (cel putin din informatiile care au ajuns la mine) aveau toate hirtiile in regula, si care au avut mari dificultati in a obtine viza. Plecarea la studii in Statele Unite este o activitate legitima; nu trebuie insa sa dati impresia ca scopul dumneavoastra este sederea permanenta; in acest caz veti fi aproape sigur refuzati.

Ca atare, luati interviul in serios. Iata aici niste posibile actiuni:

obtineti o hirtie cit mai oficiala de la locul de munca, care descrie pozitia actuala si faptul ca firma este dispusa sa va reprimeasca dupa terminarea doctoratului in SUA;

orice act de proprietate e bine venit: extrase funciare, imobile, dar mai ales firme cu bilant contabil la zi;

o eventuala hirtie doveditoare a apartenentei unei comunitati care dovedeste legaturi stranse cu Romania: ex. religioasa, cluburi, etc;

trebuie sa fiti pregatiti in timpul interviului sa explicati de ce nu puteti face aceleasi studii in Romania; motivul nu trebuie insa sa fie financiar!

Viza se elibereaza pe loc, dupa o scurta perioada de asteptare de cam o ora. O foaie din I-20 va fi sigilata intr-un plic si capsata de pasaport, celelalte vor fi ale dvs. (desi am auzit de cazuri in care studentul a primit o singura foaie). Nu pierdeti nici una din foile pe care le aveti, nici macar copia.

   Biletul de avion

Vara avioanele peste ocean sunt incredibil de aglomerate; Boeinguri 747 pline ochi traverseaza zilnic Atlanticul. Daca vreti sa nu va ruinati, va trebui sa faceti rezervare la avion foarte devreme (cu cel putin 2 luni inainte!). Explorati mai multe alternative, la agentiile de voiaj . Va recomand sa cumparati bilete doar dus (dar nu pentru ca nu va mai intoarceti, ci pentru ca un bilet dus-intors are o perioada limitata de valabilitate si nu e prea clar cind o sa veniti inapoi prima oara). Pretul vara este in zona 5-700$, depinzind de distanta (America are 3200 mile!) si de agentie.

Pina in '97 fundatia Soros  sponsoriza  cu generozitate un bilet de avion pentru studentii care mergeau la studii. Mergeti cu cel putin doua luni inainte la fundatie si intrebati daca mai au bani. Va trebui sa completati din nou formulare: un CV , doua recomandari , o copie dupa invitatie, o descriere a proiectului pentru care plecati. http://www.sfos.ro.

In mod traditional Fundatia Fulbright  organizeaza o orientare  pentru viitorii studenti in State, pe la inceputul lui iulie. Dati un telefon si intrebati pentru ca este relativ interesant. S-ar putea sa va puna in contact cu un student care a mai fost prin State, sa va dezmeticeasca.

Statele Unite sunt casa Diversitatii cu D mare. Aici aproape totul este cu putinta. Din cauza asta ceea ce e valabil pentru un loc poate sa fie complet diferit pentru un altul. Cea mai notabila exceptie sunt marile metropole: New York City si Los Angeles. Aparent foarte multe din lucrurile care sunt adevarate pentru marea suprafata a teritoriului american sunt false in aceste mari aglomerari urbane.

Voi urma aceeasi metoda si in aceasta sectiune: dezvalui numai ceea ce nu va fi evident, sau ceea ce m-a surprins.

Regula pe scurt este una singura: sa-ti fie clar ce vei face in primele trei zile: unde dormi, unde trebuie sa te duci, cum te deplasezi. Odata trecute aceste trei zile, poti usor deveni autonom si rezolva orice problema in noul mediu. Pentru primele trei zile insa, un ajutor extern este foarte util, care sa-ti arate cum se ajunge in diferitele locuri, care sa te ia de la aeroport si care sa te duca in locul unde o sa dormi pentru inceput.

Principalul contact este secretara departamentului la care va duceti; in general ea/el va va putea ajuta chiar cu probleme mai ciudate. Daca in departament exista romani, este bine sa contactati pe unul dintre ei dinainte: in primele zile folosirea continua a englezei este obositoare, iar eficienta comunicarii scazuta, asa incit niste sfaturi rapide in limba nativa sunt foarte valoroase. Frumos din partea departamentului ar fi sa aloce un voluntar care sa se ocupe de dumneavoastra la inceput, raspunzind intrebarilor initiale si ghidindu-va in prima zi.

In cazul extrem minimumul pe care trebuie sa-l stiti este:

La aeroport  ce adresa dati soferului de taxi (ex: adresa departamentului universitatii);

Cu ce platiti taxiul .

Atentie daca ajungeti in week-end sau noaptea: nu o sa fie nimeni la facultate sa va intimpine; trebuie sa aveti o destinatie precisa in minte. Contactati neaparat secretara departamentului inainte de plecare, de preferinta prin e-mail, fax sau telefon.

Trebuie spus ca viata in Statele Unite este extrem de usoara datorita maniei americanilor de a face totul cit se poate de simplu (cu o singura exceptie notabila: plata taxelor). Asa incit birocratia pe care o veti face va fi extrem de redusa ca volum si rezonabila. In general veti avea la-ndemina toate informatiile de care aveti nevoie, sau veti sti de unde sa le luati. Circulatia informatiei in societatea americana este intr-adevar remarcabila si impresionanta, si se reflecta intr-o extrem de mare eficacitate a muncii desfasurate.

Puteti inceta de a citi acest document de aici incolo fara a avea vreo pierdere notabila; eu voi continua sa-l scriu, pentru ca nu poate sa faca prea mult rau.

   Bagaje utile

Daca exista un loc pe pamint unde se gaseste orice, apoi aici este. Asa ca orice lucru ati uitat acasa nu-i bai, puteti sa-l cumparati din nou (presupunind ca nu sunteti la strimtoare cu banii, ceea ce nu e neaparat adevarat in primele luni).

Problema se pune mai curind invers: ce ati lasat acasa este bun lasat, si va costa bani buni dincoace. De aceea poate este mai bine sa aduceti lucrurile de care aveti nevoie.

Fiecare persoana poate lua pe avion 64 de kilograme la cala si inca 20kg la bagaje de mina. Limitari din partea aceasta nu veti avea deci.

Luati-va majoritatea hainelor. Americanii se imbraca foarte putin formal, asa incit daca aveti 4 costume probabil ca nu o sa le folositi prea des, cel putin daca va luati dupa ei.

Nu uitati sa va interesati de clima: in California  nu are nici un sens sa carati paltonul, iar pentru partea din nord trebuie sa va asteptati la o vreme mai rece ca la noi.

Alte lucruri utile de care veti beneficia cu siguranta:

Pasaportul, biletul de avion si formularul I-20;

O perna mica;

Cearceafuri; poate o patura subtire (chiar daca mergeti in nord veti ajunge probabil in august sau septembrie);

Un set de tacimuri;

Doua farfurii de plastic si o cana;

O cratita mica;

Majoritatea hainelor si pantofilor pe care ii posedati;

Un ceas desteptator cu baterie;

Citeva carti favorite; cartile de specialitate pe care le aveti;

Citeva casete si CD-uri la care tineti;

Un dictionar roman-englez si invers;

Un dictionar englez bun;

Carnetul de sofer ;

O carte de bucate ;

Cosmetice (perie de dinti, etc.);

Bani sub forma de cecuri de calatorie  (vedeti mai jos) si putin cash;

Medicamente de prima necesitate (aici se cheama cu totul altfel); nu uitati saprosan-ul;

Actele trimise de universitatea la care mergeti;

Copii dupa diploma de absolvire, foaia matricola, fise medicale.

Nu are sens sa carati:

Nici un fel de aparate electrice care merg la priza: aici tensiunea este de 110V, frecventa de 60Hz si prizele au o forma ciudata;

Mincare: exista o interdictie asupra oricaror produse alimentare sau seminte. Practic verificarile sunt rare, dar nu stiu daca merita riscul;

Nu faceti cumparaturi masive inainte de plecare, daca nu sunt strict necesare; puteti gasi aici lucruri mai ieftine ca in tara (desi va trebui sa invatati un pic sa le cautati).

    Banii si cecurile de calatorie

``Travelers checks'' sunt probabil metoda cea mai convenabila prin care puteti transporta bani fara sa va fie frica de furturi sau pierderi. Acestea se pot cumpara de la bancile romanesti pentru un comision de circa 2%. Ele sunt practic niste bancnote pe care le semnati la banca si pe care trebuie sa le semnati din nou cind vreti sa le folositi (deci care furate nu mai valoreaza nimic pentru hot). Numerele lor de serie le notati pe o hirtie separata; daca pierdeti cecurile puteti suna la un numar de telefon gratuit (oferit impreuna cu cecurile) si cecurile va vor fi inlocuite. In Statele Unite si in multe locuri din Europa le puteti fie schimba pe cash la o banca, fie cumpara direct cu ele. Probabil ca cele mai multe le veti varsa direct in contul de la banca pe care il veti deschide odata ajuns.

Probabil ca veti primi primul salariu abia dupa o luna de la sosire, asa incit va trebui sa faceti fata multor cheltuieli de inceput din resurse proprii. O estimare a sumei necesare este de cam 1000-1500$. Daca nu posedati aceasta suma nu disperati: probabil ca universitatea va va ajuta cumva dupa ce v-a primit, poate cu un imprumut.

Va trebui sa inchiriati  o locuinta, fie ea si in campus ; regula este ca la semnarea contractului se plateste o garantie (security deposit ) si chirie  pe o luna (cel putin), ceea ce poate insemna dintr-un foc 600-800$. Deci nu-i de glumit.

   Sanatatea; Asigurarea Medicala

Veti fi probabil obligati sa va faceti o asigurare de sanatate. Sistemul de sanatate american este foarte interesant: totul se plateste de catre pacient; nu exista nici un fel de ajutor de la stat (cu mici exceptii pentru pensionari si handicapati).

Pe de alta parte sistemul de sanatate este extrem de modern (aparatura de ultima ora) si extrem de scump. Tabela 6 ofera niste preturi orientative.

Table 6: Costul tratamentului medical

Activitate Cost

Drum cu ambulanta (10 min) 500$

20 min in camera de urgenta 200$

Un pat de spital 24h 2000$

O apendicita 10000$

Daca nu aveti asigurare medicala si (Doamne fereste) aveti un accident, va trebui sa platiti totul din buzunar. Daca aveti asigurare, platiti mult mai putin.

Firmele de asigurare sunt private si ofera tot felul de planuri: pe masura ce dai mai multi bani lunar, platesti mai putin cind e nevoie. O asigurare studenteasca buna, pentru un ins sanatos si tinar, este cam de 600$ anual.

Adesea asigurarile studentesti nu acopera dintii si ochii. Deci faceti-va o verificare completa si reparati toate problemele inainte de a pleca, atit in ceea ce priveste dantura cit si ochii. Cumparati o pereche de ochelari de rezerva.

Asigurarea se poate plati fie dintr-un foc fie in rate; probabil ca veti semna contractul de asigurare dupa ce ajungeti acolo.

Zborul peste ocean este extrem de plictisitor si dureaza cam 7 ore. Durata calatoriei si oboseala cresc enorm cu numarul de escale suplimentare si de avioane schimbate. Depinzind de sursa, destinatie si numarul de escale durata zborului din Romania pina la destinatie poate fi intre 14 si 36 de ore. Cautati un bilet   care merge cit mai direct.

Veti imbarca bagajele  la urcare si nu le veti mai vedea decit la punctul de vama de la intrarea in SUA, indiferent de cite ori va opriti.

Vama in SUA se face in primul aeroport international in care opriti. E putin probabil ca vamesii sa va rascoleasca prin bagaje; dupa vama bagajele le bagati imediat la loc si le luati din nou la sosire.

In timpul zborului veti completa doua mici formulare: I-94 si unul legat de vama si alimente, pe care o sa scrieti ca nu aveti. Foaia I-94, bonul despre alimente, pasaportul  si I-20  sunt inspectate la vama la intrare. Plicul cu I-20 este scos din pasaport si in locul lui este capsata (sau pusa) o bucatica din I-94. Teoretic trebuie sa dati inapoi I-94 prima oara cind iesiti din State, asa ca nu-l pierdeti.

Daca sunteti casatorit ati putea percepe doctoratul ca o piedica in calea unitatii familiei. Nu are sens sa fiti ingrijorati: puteti obtine cu usurinta o viza pentru partenera(ul) dumneavoastra. Partenerul unui student cu viza F-1 primeste o viza F-2, iar cel al unui student cu viza J-1 primeste o viza F-2.

Daca nu sunteti casatorit(a) inca dar aveti un ales al inimii, atunci situatia este un pic mai complicata. Metoda de care nu am auzit niciodata sa dea gres, este de a trimite o scrisoare de invitatie pentru logodnic(a); ace(a)sta poate atunci primi o viza turistica pentru a va vizita.

Alte citeva detalii despre vizele acestea puteti gasi in sectiunea despre dreptul de munca in Statele Unite.

In general nu am auzit ca studentii sa aiba probleme in a-si invita rudele apropiate in vizita. Urmatoarele documente se pot dovedi foarte utile:

Pentru a face o invitatie personala cuiva, de regula se foloseste formularul I-134 (affidavit of support), aflat la http://www.ins.usdoj.gov/graphics/formsfee/forms/i-134.htm.

Precizati sprijinul material pus la dispozitie acelei persoane (de exemplu: casa, masa, o suma de bani pentru cheltuielile estimate).

Formularul acesta il legalizati in fata unui notar public. Un notar public percepe un comision in jur de $2.

Dupa cum specifica si formularul, anexati o adeverinta de la locul de munca (facultate) precizand salariul (suma completa, bursa + taxe de scolarizare), si un extras de cont de la banca (o copie dupa scrisoarea lunara de la banca este buna).

Daca sunteti foarte precaut, puteti anexa o scrisoare de la biroul pentru studenti straini al universitatii (pe care ii rugati sa o scrie; unele universitati au scrisori-tip pentru asa ceva).

Eventual, puteti adauga o scurta nota explicativa personala referitoare la invitatie.

Cu documentele astea, rubedeniile se duc la ambasada americana pentru a obtine viza.

In general viza le va fi oferita daca nu cumva sunt perceputi ca riscind sa ramina in Statele Unite. Unele persoane se duc la ambasada cu tot felul de certificate de proprietate: locuinta, masina, etc., pentru a dovedi ca sunt ``legate'' de tarimul natal, si nu intentioneaza sa emigreze.

Un cuvint de avertisment se cuvine dat celor care-si invita parintii proaspat devenit bunici (un caz relativ frecvent printre doctoranzi): este imprudent ca parintii sa specifice ca se duc sa-si vada nepotii. Un bunic care face baby-sitting este considerat a munci ilegal in Statele Unite!

Odata ajuns veti trece printr-o serie de formalitati si instructaje. Prima perioada este mai dificila, dar privit retrospectiv totul merge foarte repede si bine; in definitiv o saptamina de birocratie pentru adaptarea de lunga durata intr-o tara straina nu e prea mult, nu?

Universitatea se va ocupa cu siguranta de dumneavoastra, probabil organizind o orientare  pentru toti studentii internationali.

   ``Social Security Number  (SSN)''

Numarul de asigurari sociale este compus din 9 cifre si initial avea o misiune cu totul diferita. Acum s-a transformat intr-un fel de ``numar de buletin'' care identifica unic o persoana in Statele Unite. Veti completa un formular foarte simplu, pe care il inminati unui oficial, impreuna cu I-20 , pasaportul  si o scrisoare din partea universitatii; de obicei asta se intimpla chiar in universitate, in timpul orientarii. Dupa trei saptamini veti primi numarul SSN care va va apartine numai dvs., pentru tot restul vietii.

Fara SSN nu puteti lucra in nici un fel, si nu puteti obtine nici permis de conducere. In realitate foarte multe din formularele pe care le veti completa vor avea undeva o rubrica ``SSN'', desi teoretic SSN-ul este confidential. Nu-l scrieti niciodata in locuri vizibile (ex: CV).

   Banci

Viata in State este simplificata enorm de prezenta bancilor. In afara de masina de cola si cea de spalat, autobuz si unele magazine pricajite nu e nevoie de bani gheata niciodata.

Contul  in banca trebuie deschis din primele zile, pentru ca scuteste de grija banilor si pune la dispozitie o sumedenie de mecanisme de plata, extrem de convenabile.

Puteti aranja ca multe dintre platile care vi se fac (salariu) sa mearga direct in cont, si ca multe din platile regulate pe care le faceti sa iasa de acolo (apa, electricitate, etc.).

Bancile difera printr-o gramada de detalii care-mi scapa. Cele mai importante amanunte pentru inceput vor fi rata dobinzii  si depunerea  (deposit ) minima. Aparent exista foarte putine banci in Statele Unite care au operatii pe teritoriul mai multor state; bancile din Pennsylvania sunt disjuncte de bancile din statul New York. Conditiile pe care le ofera bancile difera foarte tare intre localitati: de exemplu in New York City adesea nu se poate deschide un cont cu mai putin de 3000$ depunere, in Pittsburgh o valoare intilnita este de 500$, iar eu am avut cont la o cooperativa de credit (Credit Union) care avea un depunere minim de 5$. Cooperativele de credit sunt adesea cele mai convenabile, si pe deplin sigure (va vor spune ca banii dumeavoastra sunt asigurati de guvern impotriva falimentului).

Bancile cer ca tot timpul sa se afle o anumita suma in cont, altfel se platesc amenzi (sistemul e mai complicat, dar asta am priceput eu). Rata dobinzii primite pe banii depusi oscileaza undeva in jur de 3.5% pe an, dar am inteles ca ajunge cam la 1% daca se corecteaza inflatia.

S-ar putea ca universitatea sa va poata oferi informatii despre conditiilor tuturor bancilor din apropiere, dar adesea e greu de comparat oferta. Un criteriu important este ca banca sa fie relativ raspindita in zona in care veti actiona dominant, sau macar sa aiba ATM -uri (vedeti mai jos).

Probabil ca veti deschide doua conturi la banca. Primul este cel mai important:

``Checking account  '': banii din contul acesta sunt cei pe care-i puteti cheltui folosind cecuri, si foarte adesea sunt cei accesibili folosind cartela dumneavoastra magnetica. O banca oferta mai multe tipuri de checking account, care variaza dupa suma care trebuie sa fie depusa mereu, taxa platita pentru servicii, numarul de cecuri care poate fi scris in fiecare luna, costul aditional al fiecarui cec peste limita, etc.

``Savings account  '' este un cont obisnuit de economii, dar care are de obicei dobinda mai mare decit cel de checking. Acesta ar fi dealtfel si motivul pentru care merita sa fie deschis.

Carnetul de cecuri   este primul instrument de plata pe care banca vi-l ofera, probabil imediat ce deschideti contul. Pentru o saptamina veti avea un carnet de ``beginner checks'', care adica nu are tiparit pe el numele dumneavoastra. Dupa aceea banca va va trimite unul tiparit.

Cecul se completeaza destinatarului. Destinatarul se duce cu cecul la banca lui. Banca dvs. cumpara de la banca lui cecul, cu bani, care sunt luati din contul dumneavoastra si depusi in al lui. Acest transfer se poate petrece la citeva zile dupa ce ati trimis cecul (poate chiar luni daca receptorul este lenes). Acesta este un fenomen neplacut, pentru ca nu este niciodata prea clar citi bani ai in cont care pot fi incasati de altcineva, si cere mentinerea unei contabilitati separate, pe hirtie.

Cecurile sunt foarte convenabile, pentru ca pot fi folosite pentru a plati tot felul de servicii prin posta .

Cecurile pot fi folosite si la unele magazine, dar atunci trebuie insotite de o forma de identificare americana (carnetul de sofer , care la ei cam tine loc de buletin). Citeodata, pentru a plati, trebuie si ca banca sa fie din acelasi stat.

Daca cineva incearca sa incaseze un cec de la dvs. si nu sunt destui bani in cont, se spune ca ``the check bounces  ''. Asta se soldeaza in general cu o amenda de 25$ sau mai mult pentru dvs.

Bancile ofera uneori servicii suplimentare, cum ar fi asigurarea unui cec (cind vine sa ``bounce'' transfera automat bani din contul de ``savings'' in cel de ``checking''), sau oprirea platii unui cec (daca ati trimis de pilda un cec prin posta pentru un produs cumparat, dar care nu a venit).

Cartela de extras bani (ATM /MAC ): la fiecare citeva colturi de strada (mai ales la banci si magazine) veti vedea automate de bani (si alte lucruri). Acestea se numesc fie Automatic Teller Machines  (ATM) fie Money Access Centers  (MAC). Foarte adesea banca va ofera o cartela mica de plastic, cu care puteti lua bani din conturile dvs. de la astfel de masini. Banca o sa va spuna si care masini sunt accesibile; in general tranzactiile sunt gratuite la masinile bancii de la care aveti cartela, dar costa ceva (in jur de 1$) la alte masini.

Cartela poate fi folosita pentru a manipula toate conturile (checking, savings si ce-o mai fi) si pentru a interoga banca. Uneori cartea merge si la magazine. De fiecare data cind faceti o tranzactie asta se reflecta in contul din banca, dar poate nu chiar instantaneu.

Cartea de credit   este o inventie americana colosala. Exista patru marci mari de carti de credit americane: VISA , Mastercard , American Express  si Discover. Fiecare magazin decide ce marci primeste; frecventa este cam in ordinea indicata (mai mare la stinga). Un individ poate poseda zeci de astfel de carti.

Trebuie sa faceti distinctia intre firme care ofera carti de credit (aproape toate bancile, de exemplu) si marcile de carti de credit (care sunt destul de putine -- VISA, Discover sunt astfel de marci).

O carte de credit functioneaza intr-un mod foarte interesant. Fiecare carte de credit are o limita de credit; poti cumpara de la magazine, eventual plati si cecuri cu ajutorul lor (convenience checks ) sau extrage bani de la ATM pina la aceasta suma. Acesti bani sunt imprumutati de la compania care v-a oferit cartea de credit. In fiecare luna vine prin posta o lista a datoriilor pe care le aveti, datorate folosirii cartii. Dumneavoastra scrieti un cec  si-l trimiteti la adresa indicata platind astfel datoria. Aveti deci de-a face cu un imprumut  fara dobinda pe o luna.

Care e smecheria? Daca nu puteti plati la timp nu-i nici un bai: imprumutul este prelungit cu o dobinda  de cam 12-20% pe an (variaza). Atunci compania de carti de credit face profit.

Alte venituri ale companiilor de carti de credit vin de la comerciantii de la care cumparati: la fiecare plata facuta cu VISA, de pilda, VISA primeste de la cel care vinde 0.5$ + 2% din suma. Astfel, costul folosirii cartii de credit este inclus in produse. Din acest motiv anumite magazine de maruntisuri nu accepta carti de credit: ar creste prea mult valoarea bunurilor.

O carte de credit este mult mai mult decit un simplu instrument de plata; o gramada de servicii o insotesc adesea.

Pentru a obtine o carte de credit, trebuie sa ai ceea ce se numeste ``istorie de credit''  . Cercul este insa vicios: pentru a avea o istorie de credit , e nevoie de o carte de credit. Pina deunazi, pentru un student era destul de greu sa obtina o carte de credit; mai nou insa, unele firme au oferte speciale pentru ei (AT&T MasterCard, American Express Optima For Students, Citibank Visa etc.). Vestea proasta pentru noi este ca un non-rezident american are mai putine sanse sa le obtina decit un cetatean. Pentru ca a fi refuzat de catre o companie de carti de credit se adauga la istoria de credit si o influenteaza in rau, este bine sa evitati (cel putin la inceput) sa cedati tentatiei de a raspunde tuturor ofertelor de carti de credit (si nu veti intilni putine). Din experienta mai multor romani, cel mai usor de obtinut la inceput sunt American Express Optima For Students si AT&T MasterCard. Firmele care le ofera isi trimit reprezentanti in campus  (cam la inceputul fiecarui semestru). Este mai bine sa folositi un astfel de prilej pentru a va inscrie (decit sa completati formularul (``application'') si sa il trimiteti prin posta).

Trebuie spus ca unele carti de credit au o taxa anuala. Insa nu toate. Este unul din criteriile pe care trebuie sa le folositi cind va hotariti sa completati o ``application''.

Un alt mod de construi o istorie de credit este de a obtine ceea ce se numeste secured credit card  (carte de credit asigurata ). Aceasta se comporta ca o carte de credit obisnuita, cu diferenta ca, inainte de a o obtine, trebuie sa depuneti o suma (egal cu limita de credit) la banca care o ofera. In felul acesta, banca se asigura ca nu va fi in pierdere daca nu va puteti achita datoriile.

De ce este nevoie de carti de credit? Avantajele sunt multiple:

sunt mai simplu de folosit decit cash-ul si pot fi folosite pentru a achita plati prin telefon ;

reprezinta un imprumut fara dobinda pe o perioada de aproximativ doua luni (daca, sa zicem, cumperi ceva pe credit pe data de 1 august, la sfirsitul lunii, pe 30, iti vine nota de plata; poti insa sa achiti datoria -- fara dobinda -- oricind pina pe 28 septembrie);

poti retrage plata facuta daca cel de la care cumperi nu isi respecta obligatiile;

daca o pierzi sau iti este furata, nu vei suferi o pierdere mai mare de cca 50-200$, indiferent de cit cheltuieste cel care a gasit-o;

unele firme de carti de credit ofera avantaje suplimentare:

un numar de mile  pentru o companie aeriana3, un numar de minute gratuite la telefon pentru fiecare dolar cheltuit cu cartea de credit sau chiar rambursarea a 1% din banii cheltuiti;

preturi mai mici in unele magazine;

o asigurare de calatorie  (poate fi indispensabila pentru a primi vize turistice pentru anumite tari);

asigurare gratuita pentru inchirierile de automobile;

asigurare si garantie pe o perioada limitata pentru obiectele cumparate cu cartea de credit.

``The checking card '': carte(l)a de ``checking'' este o inventie mai recenta: un hibrid intre o carte ATM si o carte de credit: este acceptata peste tot unde o carte de credit este acceptata, dar extrage bani direct din contul dumneavoastra, si nu dintr-un fond de imprumut. Pentru ca are toata functionalitatea unei carti ATM, probabil ca o va inlocui treptat pe aceasta.

    Contractul de inchiriere

Una din cele mai mari responsabilitati civice pe care va trebui sa vi le asumati (si una din cele mai costisitoare) este inchirierea unui apartament. Daca universitatea nu va cazeaza in campus  (sau chiar si in acest caz), trebuie sa semnati un contract cu un proprietar  pentru habitatul dvs. Contractul este un document oficial foarte important, care in caz de nerespectare va poate duce in instanta (ceea ce nu e prea amuzant, cel putin daca nu studiati dreptul). Cititi cu mare atentie hirtia inainte de a lasa pe ea parafa, ca nu cumva sa fiti tras pe sfoara. In sectiunea cu legaturi este si una spre un document despre drepturile chiriasului.

In nici un caz nu inchiriati un apartament  pe care nu l-ati vazut. Inspectati apartamentul cu atentie si verificati daca totul este in buna ordine. Cereti ca defectiunile sa fie reparate si totul sa fie curatat inainte de a va muta.

Chiria este cea mai mare cheltuiala constanta pe care o veti face in timpul sederii dvs. Pretul variaza enorm in functie de pozitie (mai aproape de universitate tinde sa fie mai scump, dar depinde si de oras, de natura cartierului), numarul de camere si gradul de coabitare. O garsoniera  (``studio '' sau ``efficiency '') cu bucatarie si baie ar valora cam 300-500$ in functie de comfort. Bucataria trebuie sa fie complet utilata (frigider, dulapuri, chiuveta), chiar daca nu aveti mobila . Se spune ca in general in California e mai scump, dar nu refuzati o universitate pe motivul asta.

Cel mai ieftin iese probabil daca impartiti un apartament cu mai multe dormitoare si o baie si bucatarie comuna cu alti locatari; foarte adesea studenti se asociaza in acest fel. Ca ilustratie (preturi orientative), daca un ``efficiency'' este 400$, un ``1 bedroom '' (2 camere = ``living '' + dormitor) este 520$, un 2 bedroom  este 550$, un 3 bedroom  este 600. Deci din ce in ce mai ieftin de persoana. Un apartament mobilat nu este neaparat mult mai scump decit unul nemobilat.

Proprietarul (fie el un ``civil'' sau o firma imobiliara (real-estate  agency)) va cere o garantie  (``deposit'' ) de siguranta cit chiria pe o luna (sau doua) inainte; aceasta garantie va va fi returnat la sfirsitul contractului, daca nu ati facut cumva stricaciuni care trebuie acoperite.

Este recomandabil sa nu folositi o agentie imobiliara doar pentru a gasi o casa de inchiriat, pentru ca agentia isi rezerva un comision foarte important din chirie, care poate ajunge la peste 1000$ pe an si care produce cresterea artificiala a pretului. Mai bine discutati direct cu proprietarul.

   Electricitate si alte ``utilities''

Fiti foarte atent ce anume face parte din chirie. Electricitatea, incalzirea, apa, masina de spalat, gazul si gunoiul sunt servicii pe care le puteti plati fie separat, fie pot sa fie incluse in chirie si atunci cad in sarcina proprietarului. Daca platiti electricitatea, atunci conteaza daca aveti aragaz electric, calorifere electrice si aer conditionat; diferenta este de la 20$ la 150$ pe luna.

Daca trebuie sa platiti singur toate acestea, va trebui sa contactati (probabil prin telefon ) toate companiile responsabile sa porneasca serviciile de la data mutarii.

Importanta este si masina de spalat  (aproape intotdeauna insotita de masina de uscat ); cele mai comune ipostaze sunt:

Parte din mobila apartamentului;

Undeva la subsol, operata cu fise pentru toti locatarii; pret intre 75 de centi si 1,50$ pentru o incarcatura spalata sau uscata;

La o spalatorie publica din apropiere, tot cu fise (mai incomod).

Pornitul serviciului telefonic este si el in jur de 40$.

   Mutatul

America este o tara de migratori; mai ales persoanele mai tinere schimba relativ frecvent slujbe si chiar orase. Exista o intreaga industrie a mutatului care face treaba asta relativ usoara. Firme specializate (ex. UHaul , Raiders ) inchiriaza de la carucioare pina la trailere cu care lumea isi plimba mobila. Mai ales in lunile de vara, contractele de inchiriere expira si lumea pleaca la plimbare. 1 august pare a fi virful de activitate.

Din cauza aceasta multa lume incearca sa scape de lucruri din casa inainte de o mutare si foarte adesea le vinde la preturi de nimica (relativ la obiectele noi). Se organizeaza ceea ce se cheama ``yard sale '' sau ``garage sale '' sau ``moving sale '', anuntate cu afise pe stilpi; proprietarul scoate in curte (sau garaj) marfa si amatorii de chilipiruri din imprejurimi se inghesuie si se tirguie pentru feluritele obiecte. ``The early bird catches the worm'', sau ``cine se scoala de dimineata cumpara ce-i mai interesant''. Eu am cumparat o sumedenie de lucruri in acest fel, unele adevarate pomeni. Poti astfel sa-ti mobilezi intreaga casa intr-un timp si la un pret record. Numai sa ai cum le cara.

Fiti cu ochii pe afise!

Contractele de inchiriere se semneaza in genere pentru un an (dar in zone cu o criza acuta de locuinte, ca in anumite parti din California, pot sa fie de la luna la luna); putini proprietari vor voi sa faca pe mai putin. Asta este o problema daca vreti sa plecati acasa (sau la lucru) pe timpul verii. O solutie exista: daca nu e explicit interzis prin contract, aveti voie sa subinchiriati apartamentul altcuiva. Probabil ca nu o sa va scoateti toti banii, dar oricum, minimizati pierderea. In timpul verii ofertele de apartamente de subinchiriat (sublet ) abunda, asa ca nu e prea simplu de gasit un sub-chirias. Cum v-o fi norocul si oferta.

   Masina

Importanta masinii pentru civilizatia americana nu poate fi in nici un fel supraestimata.

In America se conduce mult mai civilizat si mai prudent decit in Europa si deci infinit mai corect decit in Romania. (Marea exceptie ramine New York City in care se concentreaza instinctele salbatice ale tuturor soferilor.) Fiecare stat are propriile reguli de circulatie, dar acestea sunt 99% cele din Europa.

Dintre exotismele legate de condus: in multe locuri se poate lua la dreapta chiar daca stopul este rosu. Foarte multe semne de circulatie sunt scrise in cuvinte si nu se bazeaza numai pe forma. Masinile tipice americane nu au ambreiaj  si folosesc un schimbator de viteze foarte schematic (vitezele ``inainte, inapoi si parcare''). Parcarea este o adevarata problema in marile orase si costa foarte mult (estimat la 2000$/an pentru un ins care lucreaza in centru). In marile orase poate ajunge la 1500$ pe luna in anumite zone!

Benzina  este de trei ori mai ieftina ca in Europa, dar se pare ca mecanicii auto  tind sa ``fure'' cit incape.

Fiecare stat decide ce carnete de conducere  recunoaste; probabil ca va trebui sa dati un examen de condus pentru a obtine un carnet local. Importanta masinii este atit de mare incit carnetul de sofer este legitimatia standard. Atunci cind nu ai carnet poti sa-ti iei o ``non-driver license'' pentru a-i tine locul. Examenul de carnet este foarte simplu si are de obicei o proba teoretica si una practica. Dupa proba teoretica primiti ceea ce se cheama ``learners permit'', valabil o anumita vreme, si cu care puteti conduce daca pe scaunul din dreapta se afla un sofer ``plin''. La examen trebuie sa va prezentati cu masina proprie, si insotit de un sofer adevarat.

Costul masinii nu se rezuma la cel platit proprietarului, ci include costuri de inregistrare, taxa de cumparare, impozit  (pe alocuri), verificari tehnice, asigurare (foarte importanta, depinzind de o multime de factori ca virsta, numar de accidente, stare sociala, vechimea carnetului, compania de asigurari).

Procedurile la notar sunt foarte simple; in 30 de minute puteti termina cu totul. Daca va luati masina merita sa deveniti membru al clubului automobilului (American Automobile Association, AAA), care ofera la preturi reduse (39$/an) o sumedenie de servicii utile. Adesea puteti face la o agentie AAA toate formalitatile legale de cumparare a unei masini, inclusiv cumpararea asigurarii.

Puteti poseda o masina si fara a avea carnet, dar nu puteti conduce masina fara a avea macar learners permit. In multe state nu puteti avea o masina fara a avea si o asigurare , iar in nici un stat nu puteti conduce fara asigurare. Pentru a avea asigurare trebuie sa aveti cel putin learners permit.

Daca aveti dare de mina puteti lua o masina noua; altfel e mai bine cu una la mina a doua. Este foarte usor de cumparat o masina la mina a doua, cu preturi care incep de la 100$. Daca nu sunteti un as la mecanica si nici nu vreti sa locuiti intr-un atelier de reparatii, mai bine considerati o masina incepind de pe la 1500$. Puteti merge la un ``dealer '', sau puteti sa va bazati pe mica publicitate; a doua varianta e mai ieftina in general.

Ordinea recomandata este urmatoarea:

1. Obtineti permis de conducere (macar ``learners'');

2. Urmariti anunturile; puneti ochii pe o masina;

3. Consultati ``blue book '', o carte care da preturile masinilor in functie de marca, an, accesorii si uzura. Exista mai multe astfel de carti, unele tiparite. Cea mai accesibila este cea de la http://www.edmunds.com. Vedeti daca pretul merita;

4. Stabiliti cu proprietarul cum o puteti incerca;

5. Duceti masina la un garaj si faceti o verificare tehnica pe care o platiti dumneavoastra; asta poate releva tot felul de hibe ascunse, desi verificarea de tipul asta este relativ sumara;

6. Tirguiti-va pentru pret;

7. Faceti intii o asigurare pentru masina; la inceput asigurarea o sa coste mult (cam 600$ de dolari pe luna in Pennsylvania), dar o sa scada repede cu timpul daca nu faceti accidente; sunt foarte multe firme; faceti o mica analiza a pietei;

8. Mergeti la notar si faceti actele de transfer; el o sa va dea noi placi de inmatriculare; va trebui sa platiti o taxa pe vinzare (in Pennsylvania de 7% din pretul stabilit intre dvs. si fostul proprietare) catre stat. Multi ``triseaza'' si declara un pret mai mic decit cel real, pentru a face economie;

9. Eventual deveniti membru AAA;

10. Dupa o vreme veti primi prin posta de la notar certificatul de inmatriculare si actul de proprietate.

Daca sunteti urmarit de o masina de politie  trageti pe dreapta si opriti. Daca masina opreste in spatele dumneavoastra nu faceti nici un gest ci coboriti lent geamul. Daca deschideti usa puteti fi chiar impuscat! Asteptati rabdator ofiterul de politie care se va apropia sa discute cu dumneavoastra.

Politia este foarte bine pregatita si gata intotdeauna sa ajute si are drepturi si indatoriri foarte bine precizate. De exemplu nu va poate amenda pentru exces de viteza fara a avea o dovada (o fotografie radar) care sa arate ca ati depasit viteza. In multe state este perfect legal sa bruiati radarul  politiei si se vind chiar dispozitive. Pe de alta parte nu-i de glumit cu politia; daca vi se spune ``freeze !'' nu mai faceti nici o miscare.

Amenzile  sunt foarte piparate, plecind de pe la 25$ pentru ofense mici (parcare ilegala) si urcind pina la sute de dolari. Amenda nu se plateste niciodata politistului; veti primi o instiintare pentru care o sa trimiteti un cec.

Puteti contesta o amenda la tribunal; este o experienta interesanta, daca nu este repetata prea des. Depinzind de calitatea argumentelor dvs. judecatorul poate reduce, casa sau sustine amenda.

Un doctorat nu este o treaba usoara, mai ales daca vreti sa fiti printre primii; sfaturile pe care le puteti primi sunt nenumarate, si nu sunt eu cel mai in masura sa le ofer. Iata insa niste sfaturi utile din perspectiva unui profesor; daca aveti probleme s-ar putea sa va fie de ajutor:

   Asistentii universitari

Pentru ca sunt foarte multe teme de corectat si laboratoare ale studentilor de supravegheat, universitatile au nevoie de foarte multa mina de lucru. Obiceiul nu este, ca in Romania, de a angaja persoane numai pentru acest scop, ci de a pune la treaba studentii ``graduate '' si ``undergraduate ''. Acesta este un lucru bun, pentru ca va reprezenta si una din sursele de finantare ale dumneavoastra pe durata doctoratului.

   Panica: voi fi ``TA''

Nu e nici un motiv de panica daca veti fi un asistent didactic (Teaching Assistant), chiar daca va trebui sa faceti acest lucru din primul semestru. Muncile pe care le face un asistent sunt pot fi foarte variate si nu implica neaparat contactul cu studentii. Iata o lista de activitati dintre care un TA are de facut una sau mai multe:

Sa conceapa si sa corecteze teme : in cele mai multe locuri aceasta este activitatea de capetenie a asistentilor;

Sa tina ore de consultatii : 1-3 ore pe saptamina (fixate) asistentii se afla in birou si raspund intrebarilor studentilor care au probleme;

Sa pregateasca laboratoare , in colaborare cu profesorul sau de unii singuri;

Sa supravegheze si corecteze examene : supravegherea nu e mare lucru pentru ca practic nu se copiaza; mai mult e nevoie de asistenti pentru a raspunde la intrebari. Examenele sunt de obicei scurte. Corectatul e mai complicat;

Sa corecteze si noteze proiecte ;

Sa audieze cursul : desi nu e obligatoriu este foarte util ca asistentul sa audieze cursul ca sa stie ce a facut profesorul si sa inteleaga intrebarile studentilor;

Sa tina ``seminarii'' si laboratoare; cind asistentul trebuie sa le vorbeasca studentilor, face o ``recitation ''; in general inainte de a fi lasat sa vorbeasca studentilor asistentul va trebui sa dea un test de aptitudini si eventual sa ia un curs rapid de pedagogie, dar asta depinde de cit de mare e criza de asistenti a departamentului;

Sa tina cursuri atunci cind profesorul este indisponibil (rar).

   Voi fi ``RA''

In cei 3-9 ani de doctorat, un student are ocazia sa treaca prin toate cele trei tipuri de finantare. Chiar si universitatile foarte mari isi obliga studentii sa fie asistenti didactici, pentru ca este o experienta utila.

Un asistent de cercetare (Research Assistant) este practic mina de lucru pentru un profesor (sau proiect); este finantat de acel profesor si lucreaza pentru proiect toate cele 20 de ore cit are voie de la bursa. (Chiar daca lucreaza mai mult, nu poate fi platit legal decit pentru 20 de ore, asa cum discutam in sectiunea consacrata ``dreptului de munca'').

Departamentele fac eforturi ca doctoranzii de ani mari sa fie numai asistenti de cercetare si ca cercetarea pe care o fac sa coincida cu subiectul tezei de doctorat. Atunci imbinarea este foarte fericita, pentru ca imbini utilul (teza ) cu placutul (bani).

Altfel, desi in general postura de RA este preferabila celei de TA, pentru ca este mai productiva, citeodata e mai bine sa fii TA, pentru ca sarcinile unui TA sunt relativ limitate si se termina dupa indeplinire, pe cind ca RA poti lucra 100 de ore pe saptamina. Ca TA ai deci niste timp ``liber''.

   Sunt fericit: am un ``fellowship''

Universitatile mai bogate isi suporta studentii fara ca ei sa fie nevoiti sa presteze ``servicii''. Studentii foarte buni pot obtine burse din surse exterioare universitatii, desi in general acestea sunt disponibile numai pentru cetateni americani. Oricum, viata cu un ``fellowship'' este intr-adevar mai simpla.

Marea mea surpriza a fost sa constat ca in America transportul public  este mizerabil (dupa standarde europene). Singurul mijloc rezonabil (dar nu ca pret) este avionul . Iata o rapida radiografie a mijloacelor de transport.

Avioanele merg intr-un ritm infernal aici; in apropierea unui aeroport mare la 30 de secunde, zi si noapte, aterizeaza cite un avion. Transportul aviatic este in intregime privat, cu o sumedenie de firme mamut care poseda flotile intregi, parti de aeroporturi si utilaje, etc. Nume mari: USAirways (fost USAir), Delta, Northwest, Continental, TWA, American Airlines, United. Adesea firmele sunt asociate cu parteneri externi pentru zborurile internationale; de pilda Northwest cu KLM.

Pretul unui bilet in interiorul SUA (domestic flight ) sau pe zboruri internationale este relativ ridicat. Fiecare firma ofera insa tot felul de ieftiniri pentru clientii regulati (de exemplu la fiecare 25000 de mile pe care le zbori cu ei, primesti un bilet gratuit). Cum o calatorie peste ocean are 5-6000 de mile intr-un sens, cifra poate fi atinsa prin perseverenta. Pentru ca firma sa va contabilizeze milele, trebuie sa va inscrieti (gratuit) intr-un program ``frequent flyer ''; puteti s-o faceti prin telefon, prin Internet sau la aeroport.

Unele firme fac periodic reduceri substantiale pentru anumite curse; pretul poate ajunge comparabil cu al autobuzului. Un exemplu de care stiu eu: un program al lui USAirways, numit ESAVERS , care anunta prin Internet  folosind o lista de posta electronica ieftinirile din fiecare saptamina pentru week-end. Verificati paginile de web ale firmelor pentru astfel de oportunitati.

Fiecare mare companie are un set de ``hub ''-uri (aeroporturi in anumite orase) in care are cartierele generale. Nu exista curse directe intre oricare doua puncte de pe continent, ci doar curse cu schimbare la un astfel de centru. S-ar putea ca intre doua orase relativ apropiate sa trebuiasca sa schimbati avionul in cel mai apropiat ``hub''.

Autobuze  interurbane (Greyhound ): exista mai multe companii de autobuze interurbane, dar cea mai mare (si cred ca singura care acopera toata federatia) este Greyhound Inc. Autobuzele Greyhound sunt foarte scumpe (costul unei calatorii este cam de 2-3 ori al celei facute cu masina personala), au legaturi proaste si sunt destul de murdare. Cele mai respectabile persoane nu folosesc acest mijloc de transport. Nici macar nu au reduceri substantiale pentru studenti sau daca iei bilete dus-intors.... Au un program interesant care se numeste 2-for-1, in care doi insi care merg pe acelasi traseu platesc costul unui singur bilet;

Trenuri  (Amtrak ): cea mai mare companie de cale ferata americana (nu stiu daca nu chiar singura) este Amtrak. Eu, stiind ca vestul a fost colonizat si cu ajutorul trenului, ma asteptam ca trenul sa fie un mijloc de transport foarte convenabil si dominant. Eroare, mon cher! Trenul este chiar mai scump decit autobuzul, si are legaturi mult mai proaste. Orase maricele nici nu au trenuri de calatori!

Masina  mica: individualismul americanului se manifesta si prin mijlocul lui preferat de transport: masina personala. Reteaua de autostrazi este foarte vasta, desi marcajele cer oarecare antrenament (toate iesirile sunt indicate cu numere, care nu spun mare lucru). O cantitate enorma de oameni fac naveta in fiecare zi pe distante de pina la 50 de mile; privelistea autostrazilor cu 12-14 benzi la iesirea din New York City (sau Los Angeles) la o ora de virf merita admirata.

Autostopul  este considerat extrem de periculos, atit pentru soferi cit si pentru autostopisti, deci nu va bazati pe asta; nimeni nu o sa va ia. Daca aveti de facut deplasari intre orase, probabil ca la universitate exista grupuri de discutii (prin Internet  de pilda) pe care va puteti anunta intentia; daca cineva merge in aceeasi directie puteti sa-l convingeti sa va ia in schimbul unei parti din cheltuieli. Chiar daca le platiti pe toate, aceasta ramine cea mai ieftina metoda de transport.

Calatoria in oras: transportul public urban este o copie fidela a celui interurban: este prost si cu legaturi proaste (comparatia o fac cu transportul public in Europa). Costul unui bilet depinde de oras, dar de obicei este in jur de 1-1.5$. Taxiul  este scump, dar nu excesiv de scump (1.5$/mila); va puteti permite din cind in cind. Nu uitati sa lasati bacsis  de 15%. O exceptie notabila de la aceste insusiri este jungla de asfalt New York City (si probabil si alte megalopolis-uri), in care nu se poate circula decit cu taxiul sau cu transportul in comun (dominat de metrou ).

   Dreptul de munca

In principiu studentii J-1  nu pot lucra in nici un fel pentru bani fara aprobarea sponsorului lor. Studentii F-1  pot lucra in timpul anului scolar, pina la 20 de ore pe saptamina si in vacante 40 de ore pe saptamina in campus, sau in slujbe legate de studii.

Foarte interesant: dupa terminarea unui an universitar, studentii F-1 au dreptul sa lucreze numarul de luni ramase, pina la 12, in domeniul lor de interes, in afara campusului (chiar la companii); chestia asta se cheama ``practical training ''. Studentii J-1 pot lucra chiar mai mult si imediat (nu dupa un an); nu au insa voie sa lucreze mai mult timp decit petrec cu studiile. In plus, dupa terminarea studiilor, poti lucra inca 12 luni ca F-1. Astfel de ``slujbe de vara'' la firme, pe post de ``intern'', aduc bani buni studentilor.

Cei cu vize F-2  nu au voie sa lucreze deloc, nicaieri. Cei cu vize J-2  pot lucra daca au aprobare de la oficiul de imigrari INS  (Immigration and Naturalization Service ), cu conditia sa nu-si suporte insotitorul cu J-1. F-2 si J-2 au dreptul sa studieze.

Unii dintre studentii J-1 sunt obligati ca dupa terminarea studiilor sa lucreze timp de 2 ani in propria tara, inainte de a avea dreptul sa capete o slujba in Statele Unite.

Dreptul ``adevarat'' de munca in Statele Unite se exprima fie printr-o viza cu drept de munca (H-1 daca nu ma insel), fie prin posesiunea faimoasei ``carti verzi''  (green card ). Exista mai multe metode de a obtine cartea verde; cele mai la-ndemina pe care le cunosc sunt:

Casatoria cu un cetatean american (care trebuie sa rezulte in coabitare pentru cel putin un an si jumatate);

Cistigarea cartii verzi la loteria anuala facuta de statul american (aparent sansele sunt relativ mari pentru romani);

Dorinta ferma unei firme autohtone (adica americane) de a va angaja, ceea ce nu e deloc improbabil daca absolviti studii universitare (doctorale) aici; procedura oficiala este relativ complicata insa cade in circa firmei, deci este una din cele mai avantajoase.

   Calatorii in Romania

Din timp in timp veti dori sa va intoarceti acasa. Tabelele 7 si 8 prezinta o lista de agentii de voiaj din intreg teritoriul Statelor Unite.

Pina de curind metoda cea mai buna de procurare a biletelor  consta din a suna pe rind aceste agentii pina gasiti bilete la un pret convenabil. Rezervati mereu biletele cele mai bune pe care le-ati gasit. Este considerat nepoliticos sa faceti rezervari duble.

Mai nou puteti face niste anchete complete folosind numai Internet-ul; sunt mai multe locuri pe web unde puteti gasi informatii complete despre preturile tuturor liniilor aeriene, si de unde adesea puteti si cumpara bilete. Doua adrese sunt http://www.expedia.com, a lui Microsoft, si http://www.orbitz.com. Puteti rezerva si cumpara bilete pe Web, de la companiile aeriene insele.

Pretul unei calatorii dus-intors variaza enorm ,in functie de sezon si de data la care faceti cumparatura; cele mai bune preturi de care am auzit ajungeau iarna la 490$ si vara la 680$, dar asta daca le cumparati cu trei luni inainte de calatorie. De azi pe miine un bilet poate costa si 1500$. Biletele sunt mai ieftine de obicei dupa marile sarbatori (ex: dupa Craciun). Metoda preferabila de plata este prin cec ; antentie: unele agentii incaseaza un comision important (2-4%) daca cumparati cu cartea de credit ; intrebati.

Din nou va recomand sa faceti cit mai putine escale, pentru ca drumul este foarte obositor altfel. Aparent se sufera mult mai mult de ``jet lag '' (schimbare de fus orar) in directia SUA-Romania decit invers.

    Posta; telefonul

In Statele Unite o cantitate enorma de afaceri se face prin telefon sau prin posta. Bani si obiecte circula tot timpul (mai putin obiecte prin telefon) prin aceste medii; orice vrei sa cumperi poti sa o faci de acasa, din fotoliu. Cartile de telefon ``yellow pages '' dau adrese si numere de telefon ale tuturor firmelor. Exista firme care comercializeaza numai prin telefon sau comanda postala.

Din ce in ce mai mult exista firme care fac comert prin Internet , si aceasta este o metoda intr-adevar foarte convenabila, pentru ca poti foarte usor ``rasfoi'' cataloage. Adesea puteti cumpara prin Internet produse mult mai ieftine (vedeti si sectiunea despre taxele de vinzare de mai jos). De exemplu http://www.addall.com va permite sa gasiti carti mai ieftine.

Posta costa (in 1999) 33 de centi intre oricare doua puncte din Statele Unite. O scrisoare usoara pina in Romania este 60 de centi. Posta poate manipula colete  de toate felurile la preturi relativ rezonabile; cunosc persoane care, cind se muta, isi trimit o parte din mobila si cartile prin posta, pentru ca este cea mai eficace metoda.

Un american obisnuit primeste o cantitate uriasa de corespondenta, constind mai ales din reclame (junk mail ). Toate notele de plata vin prin posta, rapoartele bancare, nota telefonica, etc.

Posta ofera o multime de servicii suplimentare, cum ar fi redirectarea scrisorilor dupa mutare sau retinerea corespondentei pe timpul vacantei, desi adesea face gafe.

Posta este un organism de stat; se numeste US Mail  sau US Postal Service . Puteti afla mai multe de pe Internet  de la http://www.usps.gov.

Exista sisteme private de transport al corespondentei si pachetelor care fac concurenta foarte serioasa postei oficiale. Cele mai faimoase sunt UPS  (United Parcel Services  http://www.ups.com) care are cam 3/4 din transportul de colete din State, Federal Express  (sau FedEx  http://www.fedex.com) si DHL  (specializat in transporturi internationale). Plata nu se face cu timbre ci prin alte mijloace (ex: carti de credit).

Aceste firme sunt mult mai fiabile ca posta si foarte adesea ofera livrare in 24 de ore, in orice loc. Transporta aproape orice; UPS chiar si oameni.

Fiecare firma are propriile cutii postale; posta de stat are niste cutii mari albastre.

   Telefonul

In Statele Unite a suna pe cineva la telefon nu se considera (ca in Europa) o imixtiune in viata sa privata; foarte frecvent puteti primi apeluri pentru sondaje, reclame, etc.

Sistemul telefonic este in intregime privat; in fiecare regiune geografica exista unul sau mai multi operatori locali, si exista o serie de operatori care acopera tot continentul. Daca aveti un singur operator (carrier) local nu aveti de ales cine va ofera serviciile locale. Dar pentru toate convorbirile interurbane  (long distance ) si internationale puteti alege o companie anume (sau poate chiar mai multe, depinzind de serviciu). Cele mai mari companii de telecomunicatii sunt AT&T  (American Telephone and Telegraph ; un gigant!), MCI  (Microwave Communications Incorporated ) si Sprint . Exista si alte companii mai obscure, care adesea ofera preturi mult mai bune, in special pentru convorbiri internationale. Preturile sunt mult mai bune, in valoare absoluta, decit cele din Romania, de pilda!

Batalia pentru clienti este acerba. Firmele se dedau la cele mai stranii tertipuri pentru a-si fura una alteia clientii. Puteti in orice clipa schimba compania de interurbane pentru o taxa de circa 5$. Pare ciudat, dar te poti tirgui ca un birjar cu marile firme de telefoane pentru tarif. Iata o conversatie plauzibila:

(Sprint) - Am observat ca v-ati mutat serviciul telefonic la AT&T plecind de la Sprint. Putem intreba de ce? (Client) - AT&T mi-a oferit un tirg mai bun: 70 centi pe minut cu Romania si un cec  de 50$ ca sa ma mut. (Sprint) - Noi va oferim pentru 3 luni 66 de centi pe minut cu Romania si 100 de minute de ``long distance'' gratuit ca sa reveniti. (Client) - Nu se poate sa obtin 66 cu Romania si 9 centi pe minut oriunde in Statele Unite la orice ora si 100 de minute gratuite pentru 6 luni? (Sprint) - Va oferim cum ati cerut, dar cu 10 centi pe minut ``long distance'' seara si in week-end, 14 centi pe minut in timpul zilei, 66 de centi cu Romania si 200 de minute gratuite timp de 3 luni ``long distance''. (Client) - Gata, ma mut la Sprint, dar am platit deja 5$ dolari ca sa ma mut la AT&T. (Sprint) - Va dam inapoi noi cei 5$ si inca 5$ pentru mutare. Nu va mai osteniti sa anuntati compania de telefoane de mutare, o facem noi. Buna ziua! [clic]

[Pauza de 1 ora; suna telefonul]

(AT&T) - Buna ziua. Am observat ca v-ati mutat de la AT&T la Sprint. etc.

Convorbirile locale nu se masoara ca timp. Cele interurbane, de obicei dupa ora 9 seara, in week-end sau in sarbatori sunt mai ieftine.

Exista o sumedenie de alte facilitati: ``calling cards '' care va permit sa cumparati dinainte apeluri telefonice sau sa sunati din oras si sa platiti de acasa, taxa inversa  (call collect ), identificarea celui care va suna (caller ID ), semnalizarea apelurilor in timp ce vorbiti (call waiting ), convorbiri in 3, etc.

Firmele ofera adesea o sumedenie de servicii cu meniuri vocale: sunati undeva si discutati cu un robot telefonic care va pune sa raspundeti apasind pe butoane.

Telefonul este o facilitate absolut indispensabila in Statele Unite.

Vom discuta mai multe feluri de taxe.

   Taxele pe venit

Dave Barry  (un foarte popular umorist american) scria undeva: ``Einstein era un tip extrem de inteligent; genial: nu numai ca a inventat teoria relativitatii, dar isi completa singur formularele de taxe!''

Intr-adevar, taxele sunt o mare anomalie intr-o tara unde totul este atit de simplu. Nu pot sa inteleg cum a putut fi pus la punct un sistem atit de alambicat. Ma rog, treaba lor. Departamentul care se ocupa de taxe se numeste IRS  (Internal Revenue Service ) si exista o gramada de bancuri urite despre el.

Schema e cam asa: in fiecare an, inainte de 15 aprilie, trebuie sa trimiti un ``tax statement '', care priveste tot anul calendaristic care s-a incheiat la 1 ianuarie. Fiecare individ care a facut un ban in State (inclusiv dvs.) trebuie sa trimita un asemenea formular.

Din pacate trebuie platite taxe federale, taxe catre statul in care sunteti rezident si taxe catre orasul in care locuiti; asta tripleaza dificultatea problemei. Fiecare formular are o carticica care explica cum trebuie completat si care face referire la carticelele multor alte formulare care nu trebuie completate, etc.

In tax statement scrii cit ai primit, cit crezi tu ca se cuvine sa se taxeze si cit ai platit deja taxe (cel care te angajeaza plateste pentru tine de obicei). Anexezi o dovada de la cel care te-a angajat (formularul W-2 , in cazul nostru eliberat de universitate). Dupa aceea scazi cit ai dat din cit ti-a iesit ca trebuie sa dai si vezi cit ai platit prea mult (sau prea putin). Daca esti dator trimiti un cec, altfel ti se trimite unul (ura!). Daca te verifica si te prind ca i-ai inselat, platesti dobinda mare pe toate sumele pe care le-ai sustras. In cel mai bun caz asta-i tot, in cel mai rau asta se cheama evaziune fiscala si se poate solda cu puscarie.

Cel mai simplu mod de a completa taxele este sa vedeti un formular completat de cineva care a avut in anul anterior un statut asemanator cu al dvs., si sa-l folositi ca exemplu. Probabil ca veti completa formularele 1040NR-EZ  si 8843 , dar nimeni nu poate baga mina in foc.

Ce trebuie retinut:

Exista un tratat  bilateral romano-american semnat in 1971 prin care studentii din Romania sunt scutiti de taxe pe primii 2000$ pe care ii cistiga (China are 5000$ iar Ungaria nelimitat). Acesti bani se scad deci din cistig, inainte de a calcula valoarea taxabila.

Nu puteti sustrage taxelor cartile, asigurarea  de sanatate, nimic de genul asta;

Nu platiti taxe pentru banii de studii (tuition ) pe care oricum nu-i vedeti (cei platiti pentru taxe de studii); platiti numai pentru banii incasati (stipend ); (daca vi se pare firesc aflati ca in '97 o lege care facea ``tuition'' taxabila a cazut la ``mustata'' in Congres);

Chiar daca sunteti casatorit  si v-ati adus partenerul in primii ani sunteti pentru taxe considerat necasatorit (taxable status: single);

In fiecare an, o anume suma nu este impozabila. De exemplu in 1998, aceasta suma a fost de $2700. Formularul va specifica acest lucru; puteti scadea suma asta din venit inainte de a calcula taxele.

Inainte de a trimite formularele faceti copii dupa ele si dupa W-4; o sa aveti nevoie anul viitor.

Un lucru demn de retinut: fiecare stat si unele orase au taxe   pentru vinzarea produselor care se adauga la pret. Valoarea taxei este de ordinul a 7-8% din valoarea produsului. In felul acesta puteti iesi mai ieftin cumparind produse prin posta din alte state, pentru ca taxa nu se aplica pentru vinzari inter-stat (probabil nu au cazut de acord cine sa ia banii). Un colet cu carti prin UPS poate fi 4$, ceea ce inseamna ca daca ati cumparat de peste 50$ ati facut economie! Preturile afisate in magazin de obicei nu includ taxele, asa ca fiti atent la casa sa aveti destui bani.

Legaturi utile

De-a lungul timpului am acumulat tot felul de legaturi web (links) interesante, mai ales spre documente in engleza. Din pacate nu mai am prea mult timp sa modific ghidul, asa ca vi le ofer aici, in vrac. E foarte probabil ca aceasta sa fie singura sectiune din ghid care se mai modifica de-a lungul timpului.

Nu putem incheia aici, pentru ca de fapt aici totul incepe. In caz ca va cuprinde melancolia, amintiti-va doua lucruri:

Si altii au trecut prin situatia dumneavoastra si au supravietuit;

Aveti oricind posibilitatea sa va intoarceti acasa; venind la doctorat nu v-ati taiat nici o posibilitate; dimpotriva.

S-auzim numai de bine, doamnelor, domnisoarelor si domnilor aspiranti doctori!

Mihai Budiu

Pittsburgh,

15 ianuarie 1999

Un ghid practic pentru aspirantul la doctorat in Statele Unite -- editia a doua --

Acest document a fost generat folosind programul LaTeX2HTML Version 98.1p1 release (March 2nd, 1998)

LaTeX2HTML este Copyright © 1993, 1994, 1995, 1996, 1997, Nikos Drakos, Computer Based Learning Unit, University of Leeds.

Footnotes Dar nu alcool; consumul de alcool  sub 21 de ani este interzis prin lege!

Spre deosebire de sistemul romanesc, un profesor nu preda acelasi curs la mai multe grupe; fiecare prelegere este tinuta o singura data.

Vedeti sectiunea despre calatorii pentru detalii.

Cinci Idei De Jucarii Pentru Un Zbor Linistit Cu Copiii – Minicalatorii In Patru

Am zburat de 16 ori cu Ana si inca mai am emotii (mari) inainte de a ma urca in avion. Sunt multe aspecte pe care le pot controla, insa sunt si cateva care nu tin de mine, asa ca fiecare zbor este o noua provocare. Despre cum sa te pregatesti pentru o calatorie cu avionul, cu cei mici, am scris mai demult. Astazi vreau sa va povestesc despre cateva jocuri si jucarii care mi-au facut viata de parinte calator mai usoara. Am incercat o gramada, insa astea s-au dovedit un succes de fiecare data.

Cartile Usborne

Cel mai mult la cartile Usborne imi place ca le pot folosi in mai multe feluri:

Inainte de a pleca in Corfu i-am cumparat Anei “Going on a plane sticker book”. Pana sa ajungem la aeroport, ne-am uitat pe carte si am povestit despre etapele pe care urmeaza sa le parcurgem. Ea le stie bine, insa pentru cei care n-au mai zburat e un prilej foarte bun de a le arata ce urmeaza. In felul asta lucrurile vor decurge mai lin, ba chiar ii puteti trezi entuziasmul micutului apropos de noua experienta.

In avion am incercat sa umplem golurile din poveste cu abtibilduri. Pe fiecare pagina e un text de doua-trei randuri, iar unele cuvinte sunt inlocuite de poza obiectului. Copilul vede conturul si incearca sa-si dea seama ce e. Daca a gasit abtibildul care se potriveste, il lipeste acolo.

La destinatie, cand povestea era deja completata cu desenele corespunzatoare, am parcurs din nou cartea, incercand sa gasim rata ascunsa pe fiecare pagina. Cand Ana gasea rata din imagine, lipea un cerc cu o rata ca sa marcheze reusita 🙂

In felul acesta, cu o carte subtire, care are nevoie de putin spatiu in bagaj, ne-am ocupat o gramada de timp si ne-am distrat facand fiecare activitate. Tot din seria asta, i-am luat anul trecut “The new baby sticker book” in ideea de a o pregati pentru nasterea Emei. Aceea ne-a tinut ocupati pe zborul catre Dublin si in serile in care nu ieseam in oras.

Exista si variante pentru copii mai mari. Noi le-am cumparat deja (de pe In minunata lume a cartilor, care are des reduceri si preturi mai bune decat in magazinele online), eram super curiosi cum sunt. Doar trei exemple pe care le avem pe raftul de sus al dulapului: “Little Children’s Travel Activity Book”, “Usborne Sticker Atlas of the World” si “See Inside Great Cities”.

Tabla de desen magnetica

Cu desenul a fost un sir lung de incercari. Carioci am zis din start ca nu luam in calatorii pentru ca poate sa murdareasca foarte usor lucrurile din jur cu ele. Cele mai potrivite pareau sa fie creioanele colorate cerate, insa Anei nu-i plac deloc. Am luat la noi creioane colorate obisnuite, mici, dar n-a fost data cand sa nu pierdem jumatate de ele pe drum.

Intr-o zi, mama a venit la noi in vizita cu o tabla de desen magnetica. I-o daduse cineva cu copii care depasisera etapa desenului pe tablita, era putin zgariata si cu puncte moarte ici si colo, dar chiar si asa Ana s-a indragostit la prima vedere de ea. Ca sa nu piarda creionul din plastic, mama l-a legat cu o sfoara de tabla si-i multumim in gand de fiecare data cand vedem cum domnisoara arunca cu el in toate partile.

E foarte practica in avion. Ana poate sa deseneze iar, si iar, si iar, pana se plictiseste, fara sa caram dupa noi nspe mii de creioane si coli de hartie.

Abtibilduri plastifiate

La Mega Image au, din cand in cand, abtibilduri plastifiate cu diverse animale. In iarna am avut unele cu cai, vaci, oi si hambar, iar de curand am luat altele cu ursuleti mai mici si mai mari. Spre deosebire de abtibildurile de hartie pe care le lipesti si aia e, cu astea poti sa te joci mai mult, ai siguranta ca nu raman lipite sau ca nu se rup cand incerci sa le dezlipesti.

Mi se par perfecte pentru avion pentru ca nu ocupa spatiu mai deloc si e o placere sa incepi sa construiesti povesti. Iau un urs mai mare si-i zic: “Uite, Ana, mama ursoaica a plecat dupa mure”. Ea dezlipeste doi ursuleti mai mici si-i pune langa mama ursoaica: “Tita Us Ana, bebe us Ema, pa” (Fetita ursulet Ana si bebe ursulet Ema pleaca si ele). Si o tinem tot asa, punand cap la cap o adevarata aventura a ursuletilor prin padure.

Pizza sau fructe de taiat

Poate cea mai draga jucarie pe care am avut-o cu noi in avion a fost o pizza din lemn pe care o puteai taia felii si decora cu diverse ingrediente. A tinut-o pe Ana ocupata jumatate din lungul drum pana la Dublin. Feliile de lemn aveau arici pe laterala si se lipeau intre ele, la fel si ingredientele. Am povestit atunci despre gustul ciupercilor, culoarea maslinelor sau cum plangi de la ceapa. Ana ne-a preparat si mie, si lui Bogdan felii de pizza dupa gustul fiecaruia si la final si-a facut si ei una cu toate maslinele 🙂 Marele meu regret e ca dupa zborul de aproape cinci ore oboseala si-a spus cuvantul si am uitat-o sub scaunul din fata.

Era luata de la Lidl, din oferta de iarna. M-am tot uitat dupa alta, insa singura pe care am gasit-o mi se pare exagerat de scumpa. Mai nou am vazut la Ikea legume din material textil, cu jumatati prinse cu arici. Functioneaza pe acelasi principiu cu pizza, le poti “taia” si au avantajul ca-s mai usoare decat lemnul 🙂

Play-doh combinat cu desene

Avem cateva seturi de Play-Doh pe-acasa, insa mi se par prea voluminoase pentru calatorii. Plastilina, ca plastilina, ca exista si-mpachetata in cutii mici, insa plasticele cu care modelezi ocupa cam mult loc pentru gusturile mele. Ce-am descoperit, insa, ca functioneaza in avion e combinatia dintre Play-doh (sau orice alt brand de plastilina, banuiesc) si coli A4 cu desene care asteapta sa fie decorate. Un exemplu: Anei i-am printat un brad cu globuri si in avion a facut ea, din Play-doh, globuri pe care le-a pus in pomul de Craciun. Am incercat sa gasim ceva potrivit pentru dexteritatatea ei. Nu reusea, la momentul respectiv, sa faca guguloaie de plastilina perfecte, dar se amuza incercand. Pentru copii mai mari merg si forme mai complicate.

Cam astea ar fi sugestiile mele. Sunt sigura ca mai sunt si alte jocuri si jucarii care nu ocupa mult spatiu, nu pateaza si-i pot tine ocupati pe cei mici la drum. Voi ce folositi cand plecati in vacanta cu copiii? Haideti sa completam impreuna lista!

Mituri Din Brăila. Fabuloasele Legende Şi Poveşti Născute De Oraşul De La Dunăre

Mituri din Brăila, oraş încărcat de istorie de pe Dunăre. FOTO Florentin Coman

Mituri din Brăila. Terente – regele bălţilor

Terente este un mit despre Brăila ce a încins imaginaţia doamnelor şi domnişoarelor din toată ţara. Terente a existat în relitate. Numele său real a fost Ştefan Vasili, iar de etnie era lipovean, născut în 1895, într-un sat de lângă Brăila. În copilărie şi adolescenţă a fost un băiat liniştit, însă viaţa sa a căpătat o turnură dramatică după ce soţia cu care se căsătorise la vârsta de 20 de ani i s-a îmbolnăvit de ciumă şi a murit. A avut cu ea patru copii, dintre care doi s-au înecat, iar ceilalţi au fost răpiţi şi ei de boală. După ce şi-a pierdut întreaga familie, înnebunit de durere, Vasili a luat drumul bălţilor Brăilei, a început să jefuiască, să ucidă şi să violeze fete tinere dar şi neveste ale unor oficialităţi locale.

O perioadă, s-a bucurat de sprijinul şi simpatia populaţiei locale, pentru că o parte din prada sa o împărţea săracilor. Şi la femei începuse să aibă mare trecere, pentru că se răspândise zvonul că era un bărbat foarte bine dotat. Cu timpul, însă, jafurile bandei pe care o conducea au început să supere inclusiv păturile mai sărace ale populaţiei. Terente avea să îşi piardă suportul localnicilor, după ce a violat şi ucis, chiar în noaptea de Înviere, o preoteasă, în casa parohială din Carcaliu, satul său natal. Înfuriaţi, săteni le-au dezvăluit jandarmilor ascunzătoarea secretă a lui Terente din inima bălţilor, iar banditul a fost împuşcat fără milă.

Celebrul penis al lui Terente, cu o lungime de 22 de centimetri în stare erectă, a fost expus la muzeul Institutului „Mina Minovici”. Acesta a rămas faimos nu doar datorită dimensiunii ci şi mesajului pe care îl avea tatuat: „F_t bine şi apăsat la cioc”.

Mituri din Brăila. La tanti Elvira uşor se câştiga lira

Un alt mit despre Brăila este cel al caselor de toleranţă care funcţionau cu zecile în perioada când activitatea portuară înfloritoare atrâgea vapoare şi marinari din întreaga lume. A rămas în legendă un bordel care se pare că a funcţionat chiar în zona portului, al unei matroane numită Elvira.

„La noi, la Brăila/ La tanti Elvira / Uşor se câştigă lira / Femeia munceşte / Bărbatul plăteşte / Ce bine-i la noi, la Brăila”, aşa sunau versurile unei binecunoscute melodii din epocă. Bordelul lui Elvira nu părea a fi unul cu o clientelă prea selectă, din moment ce se povesteşte că prostituatele de aici căpătaseră o mare dexteritate în a arunca ţucalul cu urină direct în capul muşteriilor care încercau să plece fără să plătească.

Dincolo de această legendă, existenţa caselor de toleranţă este o realitate istorică. Activitatea acestora era însă reglementată foarte strict de Primăria oraşului. Există la Arhivele Statului o copie după regulamentul de funcţionare a acestor stabilimente, care impunea un set de reguli ce trebuia respectat cu sfinţenie. Astfel, casele de toleranţă puteau fi administrate doar de femei, în fiecare cameră trebuia să i se asigure clientului posibilitatea de a-şi spăla zonele intime înainte de consumarea actului sexual, iar prostituatele erau obligate să facă două vizite pe săptămână la doctor, consemnate într-o condicuţă specială.

A nimerit orbul Brăila

„A nimerit orbul Brăila…” este o expresie uzuală a limbii române, folosită adesea ca o încurajare adresată unei persoane care trebuie să plece la drum dar se teme că nu găseşte calea. De unde această expresie? Filologii înclină spre varianta asemănării de nume între Brăila şi alfabetul Braille.

„Iniţial s-a crezut că expresia aceasta numea uşurinţa cu care un străin se poate descurca în Brăila, un oraş cu străzile principale în semicerc şi trei-patru străzi radiale. Lingvistul Alexandru Graur a explicat însă că avem de-a face cu o extindere a unei expresii cunoscute în lumea medical”A cunoscut orbul Braille” care, prin dezvoltarea unei etimologii populare, a ajuns la cunoscuta expresie de azi”A nimerit orbul Brăila””, ne-a explicat prof. dr. Viorel Mortu, actualul preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Brăila, cunoscut în lumea literară sub pseudonimul Viorel Coman.

Străzile principale ale Brăilei sunt dispuse radial FOTO Fotoaerial.ro

O altă explicaţie a expresiei „A nimerit orbul Brăila” ţine de faima de mare port dunărean pe care o avea oraşul la sfârşitul secolului XIX, începutul secolului XX. Astfel, se spune că oricine, chiar şi orbii, puteau ajunge la Brăila călcând pe dâra de cereale scursă din carele ce mergeau spre portul de la Dunăre.

Mai puţin flatant pentru brăileni este explicaţia cum că în oraşul de Dunăre se consumă atât de multe seminţe de floarea soarelui, încât şi un orb ştie că a intrat în oraş când începe să simtă „covorul” de coji sub tălpi. Acesta este, însă, doar un banc care circulă pe internet.

Mituri din Brăila. Chira Chiralina şi frumoasele oraşului de pe Dunăre

Un alt mit despre Brăila ţine de frumuseţea fetelor din oraşul de la Dunăre. Stăpânită de turci vreme de trei secole, Brăila a continuat să fie un oraş multietnic şi după ce a revenit la ţara mamă. Un recesământ al populaţiei din 1891 arăta că la Brăila doar 64,5% erau români, restul populaţiei fiind reprezentată în proporţie de 9,1% de greci, 3,8% de unguri, 2,1% de bulgari, 1,5% de evrei, 0,9% austrieci, 0,8% turci, 0,8% germani, 0,6% ruşi. Mai erau în oraş şi locuitori de etnie franceză, engleză şi elveţiană, plus macedoneni, albanezi, tătari, ucraineni, croaţi şi romi.

Brăila, oraş multietnic vestit pentru frumuseţea femeilor FOTO Florentin Coman

Acest amestec de etnii ar fi răspunzător, spun unii, de frumuseţea din prezent a brăilencelor. De altfel, mitul frumuseţii feminine din Brăila a fost întreţinut de creaţia literară de excepţie a lui Panait Istrati – povestirea „Chira Chiralina”.

Cuţitarii şi bătăuşii Brăilei

Tot Panait Istrati, în nuvela „Codin”, dezvoltă un alt mit al Brăilei, acela legat de lumea hamalilor din port, dominată de bărbaţi putenici care cărau cu uşurinţă saci de 50 de kilograme şi care îşi împăraţeau dreptatea cu pumnul şi cuţitul, în mahalalele de la periferia oraşului.

„Sub toraxul său herculean era incins cu un brâu lat, de lână albă, din care ieşea mânerul unui cuţit vârât în teacă. Lângă el, o pălărie nouă şi un ciomag noduros, de corn afumat. Dacă n-ar fi avut nişte ochi atât de cruzi şi o talie de bătăuş, neobişnuită, – mustaţa o avea neagră şi tare răsucită, părul soios de unsoare parfumată şi pieptănat mitocăneşte – as fi zis ca aveam în faţa mea unul dintre acei numeroşi muncitori din port, cărora li se spunea „vagonari” – crai, beţivani şi zurbagii în toate zilele de sărbatoare” – aşa îl descrie Panait Istrati pe Codin, în opera cu acelaşi nume.

Istoricii spun că descrierea de mai sus nu este doar rodul imaginaţiei prolificului scriitor, ci are la bază un personaj real. „Codin este inspirat din realitate. Personajul pe care l-a cunoscut Istrati se numea Călin şi era un hamal vestit din portul Brăilei. Într-adevăr, avea un chip nu tocmai frumos, dar trupul său era de o forţă ieşită din comun. Din acest motiv s-a impus în rândul hamalilor, unde ierarhia se stabilea pe baza forţei pumnului.

Acest personaj, aşa cum transpare şi din creaţia literară a lui Istrati, nu avea un suflet rău. Dimpotrivă, ţinea apărarea celor mai slabi din punct de vedere fizic, care nu se puteau impune atunci când se împărţeau locurile de muncă în port. Hamalii erau foarte mulţi şi nu era de muncă de fiecare dată pentru toată lumea. Acest Călin avea grijă ca şi celor mai slabi, ce nu se puteau impune cu pumnul, să le vină rândul la cărat saci”, ne-a explicat muzeograful Zamfir Bălan, editor al operelor istratiene.

Mituri din Brăila. Bogăţia şi luxul armatorilor şi comercianţilor

Brăila dădea, la începutul secolului XX, preţul cerealelor din întreaga lume, fiind faimoasă pentru Bursa Grâului care funcţiona în oraş. Armatorii şi comercianţii aveau afaceri înfloritoare, care au lăsat urme până astăzi în frumuseţea clădirilor construite în acea perioadă de prosperitate a oraşului. De altfel, centrul vechi al Brăilei este considerat în prezent un adevărat muzeu de arhitectură veche, datorită faptului că imobilele din acea perioadă nu au fost demolate în perioada regimului comunist.

Bogaţii armatori au lăsat moştenire Brăilei clădiri cu o arhitectură impresionantă FOTO Florentin Coman

Brăila, „Oraşul salcâmilor”

Brăila este cunoscută la nivel naţional drept un oraş al salcâmilor. Expresia a fost impusă de titlul unui roman al cunoscutului scriitor Mihail Sebastian, însă evocă o realitate care exista în urmă cu zeci de ani, când străzile principale ale Brăilei erau invadate, în luna mai, de parfumul florilor de salcâm. Din păcate, în timpul regimului comunist, salcâmii au fost înlocuiţi cu alte specii. În 2008, autorităţile locale au readus salcâmii pe Str. Mihai Eminescu, fosta stradă Regală, în urma unui program de reabilitare implementat cu bani europeni.

Misterul hrubelor turceşti. Există credinţa că sub oraşul vechi se află o ramificaţie de hrube rămase din vremea când Brăila era raia turcească. Se spune că unele tunele erau atât de mari încât se putea merge călare pe ele. Hrubele aveau aplicaţii militare, fiind construite ca rute de scăpare în cazul în care zidurile cetăţii cedau în faţa unui asediu inamic.

Din păcate, în anii ’50, regimul comunist a astupat deliberat hrubele descoperite în centrul vechi, pentru a stabiliza terenul. În prezent, autorităţile brăilene încearcă să indentifice câteva din rutele subterane, pentru a le restaura şi include într-un circuit turistic.

Citiţi şi

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Cập nhật thông tin chi tiết về Penitenciarul Brăila – Un Simplu Sit Situri Anp trên website Bac.edu.vn. Hy vọng nội dung bài viết sẽ đáp ứng được nhu cầu của bạn, chúng tôi sẽ thường xuyên cập nhật mới nội dung để bạn nhận được thông tin nhanh chóng và chính xác nhất. Chúc bạn một ngày tốt lành!